DiverseEvenimentLocal

Emoții și lacrimi la ceremonia de învestire a noului paroh al Bisericii „Sfinții Constantin și Elena” a cimitirului Eternitatea din municipiul Botoșani – FOTO&VIDEO

Duminică a fost zi de sărbătoare la Biserica cimitirului „Eternitatea” din municipiul Botoșani, care poartă hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena. Zeci de credincioși și peste douăzeci de preoți, în frunte cu preotul protopop Petru Fercal, au participat la slujba de învestire a noului paroh al acestui lăcaș de cult. Evenimentul a adus emoții deopotrivă atât enoriașilor prezenți cât și preotului Vasile Burlacu, cel care a primit importanta misiune. Noul Paroh a fost copleșit de emoții către finalul discursului când a izbucnit în plâns în timpul rugăciunii de începere a lucrului.

A salvat sute de copii

Vasile Burlacu, noul preot care va dezlega sufletele botoșănenilor, adormiți întru veșnicie, cu rugăciunile specifice de trecere din lumea aceasta, este cunoscut pe plan local, și nu numai, pentru misiunea pe care a avut-o la Capela Maternității Botoșani. În anul 2016, în urma examenului organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Vasile Burlacu a fost numit preot misionar de caritate.

La Maternitatea din Botoșani, părintele a săvarșit peste 500 de botezuri de urgență, atunci când pruncii nou-născuți erau în primejdie de moarte. Cadrele medicale îi regretă plecarea pentru că alături de el au reușit să găsească putere în momente grele, când o rugăciune făcută din inimă, în micuța capelă, a făcut diferența între viață și moarte.

Preotul Vasile Burlacu a amenajat la parterul Maternității din Botoșani o capelă pe care a pictat-o ireal de frumos. Lucrările au fost sfințite de ÎPS Teofan în anul 2018, acesta fiind primul ierarh care a pășit pragul unității spitalicești amintite. Cu această ocazie a primit distinctia de preot iconom stavrofor, iar în anul 2019, a primit din partea IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei” ca semn al „prețuirii și binecuvântării pentru merite deosebite în păstrarca credinței și promovarea culturii creștine”.

Preotul Dumitru Butnariuc, prezent la ceremonia de învestire, a dezvăluit că  Vasile Burlacu a căutat soluții și a sprijinit tinerele mămici aflate în dificultate, și nu numai, și noii-născuții cu hăinuțe și produse de igienă mulți ani la rând. „În colaborare cu parohia noastră, cu Parohia Vovidenia și cu altele, părintele Vasile a desfășurat multe activități caritabile”,a  spus parohul Bisericii „Sfântul Antonie” din municipiul Botoșani, preotul Dumitru Butnariuc.

Preotul Vasile Burlacu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Staniloae” din lași, promoția 1999. Apoi a fost numit preot paroh la Curtești.

A fost profesor la Seminarul din Iași

Patru ani a fost profesor la Seminarul  Teologic „Sfântul Vasile cel  Mare” din lași (1999- 2000).

A fost hirotonit diacon, la Catedrala Mitropolitană din lași, în data de 18 septembrie 1999, si preot la Piatra Neamț, în data de 19 septembrie 1999.

În perioada anilor 2000 – 2004  a activat ca secretar al Protopopiatului Botoșani, apoi ca preot misionar al Protopopiatului Botosani între anii 2005 – 2008.

A urmat apoi cursurile de definitivare în preoție, si cele de grad II, organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Staniloae” din lași.

„În cei 22 de ani de activitate preoțească m-am implicat activ în activitatea misionară a Protopopiatului Botoșani, organizând și participând la numeroase evenimente ce au avut loc în orașul nostru (Pelerinajul de Florii, Marșul pentru Viață, Tânărul botoșănean, Cercurile pastorale, Conferințele preoțești etc.)”, a spus în discursul său, după ceremonia de învestire, preotul Vasile Burlacu care a mulțumit enoriașilor parohiei pentru căldura cu care a fost primit.

Biserica de la Eternitatea va fi mai mult decât o biserică de cimitir

Noul paroh a dat asigurări că se va ruga împreună cu enoriașii în biserică și la casele lor, dar îi va antrena să se implice și în ostenelele gospodărești, mai ales în cele ce țin buna rânduială a sfântului lăcaș, a cimitirului, a troițelor și a altor obiective.

Prin eforturile commune, ale noului paroh, dar și ale enoriașilor care l-au înconjurat cu dragoste, Biserica cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena va deveni mai mult decât o lăcaș de cimitir, demonstrând că biserica este în primul rând vie și nu de zid.

A fost copleșit de primirea călduroasă făcută de enoriași, dar și de prezența părinților săi

„Consider potrivit ca acum, la început de drum, să rostesc împreună cu dumneavoastră Rugaciunea la începere a lucrului: Doamne lisuse Hristoase, Fiule Unule-Născut al Tatălui cclui fără de început, Tu esti Cel ce prin gura proorocului Tau David ai zis: Ieși-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara…Și iar Tu ai zis cu preacurata gura Ta: Fara Mine nu puteti face nimic. Doamne, Doamne, ascult din tot sufletul si din toata inima dumnezeiestile Tale cuvinte și cu umilința alerg la bunatatea Ta: Ajuta-mi mie, pacatosului, cu darul Tau, sa savarșesc lucrul pe care îl incep acum. Amin!”, a rostit la finalul discursului său preotul Vasile Burlacu, izbucnind în plâns, cerând  binecuvântare și sprijin divin.

Noul paroh a ținut să mulțumească părinților săi, care i-au fost alături la ceremonia de învestire, pentru că i-au întărit parcursul profesional și duhovnicesc cu rugăciuni și sfaturi, preotesei sale, Maria, și copiilor Ștefan, Dionisie și loana. Nu i-a uitat, însă, nici pe acei vectori duhovnicești care i-au călăzit pașii în decursul anilor.

Scurt istoric

Existenţa bisericii ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Botoşani este strâns legată de Cimitirul ,,Eternitatea” din ,,bariera Suliţa”. Acest cimitir, primul aparţinând de Primăria oraşului, s-a sfinţit la data de 26 aprilie 1881 de protopopul judeţului şi de preoţii din oraş. În acelaşi timp, probabil 1881-1885, s-a construit şi o capelă cu hramul ,,Învierea Sfântului Lazăr”.

Primii preoţi slujitori au fost Vasile Dumitriu şi Petru Vasiliu. Obiectele de cult necesare au fost donate de parohiile din oraş. După aceşti primi ani, date despre activitatea bisericii nu se mai cunosc. În perioada 1964-1978, a funcţionat ca parohie sub păstorirea preotului Teodor Brînzei, când se pare că a primit noul hram ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

În marea majoritate a timpului slujbele se oficiau doar sâmbăta, pentru pomenirea morţilor, prin rotaţie, de către preoţii de la parohiile din oraş.

În anul 1993, ÎPS. Mitropolit Daniel a reactivat această parohie, fiind numit preot Nicolae Bobârnea, care s-a îngrijit de lucrările de consolidare și de extindere a bisericii, deoarece era o simplă capelă mortuară. Cu ajutorul lui Dumnezeu a zidit o biserică frumoasă.

În perioada 1995-1999 s-au efectuat ample lucrări de reparaţii generale la biserica veche, concomitent cu extinderea ei, suprafaţa liturgică aproape dublându-se.

Din donaţii sau fonduri proprii s-a îmbogăţit inventarul bisericii cu tot ceea ce este necesar pentru oficierea sfintelor slujbe. S-a construit o casă mortuară.

Parohia desfăşoară activităţi sociale şi misionare atât în mod organizat, la marile praznice împărăteşti, cât şi ocazional. În acest sens s-a realizat o buna colaborare cu Centrul de plasament ,,Sfântul Stelian”, până la desfiinţarea acestuia, cu unitatea de Jandarmi şi cu Spitalul de Psihiatrie. Ocazional se acordă ajutoare materiale şi financiare familiilor cu probleme deosebite şi se sprijină total unele cazuri de decese.

Biserica nu deţine obiecte de patrimoniu sau din metale preţioase.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page