
Locuitorii municipiului Botoșani sunt informați că, în contextul desfășurării evenimentului sportiv „Maratonul Nordului Botoșani – Rise and #BotoShine”, programat în perioada 13-14 iunie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație și modificări ale traseelor de transport public.
Potrivit organizatorilor și autorităților locale, în data de 14 iunie, între orele 07:00 și 14:30, circulația rutieră va fi închisă în zona centrală a orașului, pe tronsonul cuprins între intersecția străzii Grivița cu Calea Națională și intersecția străzii Nicolae Iorga cu Calea Națională.
Ca urmare a acestor restricții, traseul autobuzului 101 va fi deviat pe strada Grivița, prin sensul giratoriu Tudor Vladimirescu (zona Biserica Duminica Mare), atât la dus, cât și la întoarcere.
Călătorii care utilizează în mod obișnuit stațiile Piața Mare, Bazar, Ion Pilat și Luceafărul sunt rugați să folosească cea mai apropiată stație situată pe traseul deviat.
De asemenea, pentru buna desfășurare a competiției, parcarea din fața fostului magazin Elvila (Magazinul Botoșani) și parcarea din spatele Primăriei, din zona ANAF, vor fi închise pe întreaga perioadă a evenimentului, respectiv în zilele de 13 și 14 iunie 2026.
Organizatorii își cer scuze pentru eventualul disconfort creat și le recomandă participanților la trafic să își planifice deplasările din timp, ținând cont de restricțiile impuse pe durata maratonului.



