EducatieImportant

EDUCATIE | Vezi când vor susţine elevii de clasa a VIII-a examenul de Evaluare Națională

Înscrierea elevilor de clasa a VIII-a la evaluarea națională se va face între 15 și 17 iunie, iar cursurile se vor încheia pe 17 iunie, potrivit unui ordin al ministrului Educației.

Elevii care susţin anul viitor examenul de evaluare naţională au programtă prima probă, cea la limba și literatura română, pe 27 iunie. Potrivit Agerpres, elevii aparținând minorităților naționale vor susține proba la limba și literatura maternă pe 28 iunie.

Ultima probă a evaluării naționale — cea la matematică — va avea loc pe 29 iunie, iar rezultatele vor fi afișate pe 1 iulie până la ora 16,00 și în aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile până la ora 20,00.

Rezolvarea acestora se va face între 2 — 4 iulie, iar rezultatele finale după contestații vor fi făcute publice pe 5 iulie.

Anul şcolar 2015-2016 a început la data de 1 septembrie 2015 şi se încheie la data de 31 august 2016 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează:

  • Semestrul I

Cursuri – luni, 14 septembrie 2015 – vineri, 18 decembrie 2015
În perioada 31 octombrie-8 noiembrie 2015, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa de iarnă: sâmbătă, 19 decembrie 2015 – duminică, 10 ianuarie 2016
Cursuri – luni, 11 ianuarie 2016 – vineri, 5 februarie 2016
Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 6 februarie 2016 – duminică, 14 februarie 2016

  • Semestrul al II-lea

Cursuri – luni, 15 februarie 2016 – vineri, 22 aprilie 2016
Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 23 aprilie 2016 – marţi, 3 mai 2016
Cursuri – miercuri, 4 mai 2016 – vineri, 24 iunie 2016
Vacanţa de vară: sâmbătă, 25 iunie 2016 – duminică, 11 septembrie 2016.

Anul şcolar 2015-2016 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 175 de zile lucrătoare.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. Cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 3 iunie 2016;

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 17 iunie 2016;

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare;

Pentru clasele din învăţământul profesional, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare;

Pentru învăţământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 180 de zile;

Stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, conform structurii anului şcolar, cu respectarea vacanţelor;

Pentru învăţământul postliceal (şcoală postliceală şi şcoală de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile- cadru de învăţământ, în vigoare.”

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page