Important

EDUCATIE | Veste bună pentru profesori! Primesc salariile restante înainte de Paște

Profesorii vor primi înainte de sărbătorile pascale sumele de bani pe care le-au obținut de la statul român în urma unor hotărâri judecătorești definitive. La aceste sume s-a ajuns ca urmare a nerespectării prevederilor din Legea 221/2008 privind creșterile salariale în învățământ cu 50%.

La acel moment izbucnea criza financiară, iar statul nu a mai achitat măririle de salarii și a fost dat în judecată de numeroși profesori.

E un angajament pe care l-am luat atunci când am semnat acordul cu sindicatele, în 30 noiembrie 2018, care prevede achitarea datoriilor pe care statul le avea faţă de profesori, obținute prin hotărâri judecătorești rămase definitive. Ca urmare, în bugetul pe 2019 am avut cuprinsă această sumă. E o sumă semnificativă, e vorba de circa 700 milioane lei, care au pornit către inspectoratele județene, de unde trec către școli și buzunarele profesorilor”, a spus la Digi24 ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Ministrul neagă că plățile ar fi făcute în contextul în care anul acesta au loc două runde de alegeri – cele europarlamentare, în 26 mai, și cele prezidențiale, în noiembrie.

Angajamentul e luat de anul trecut, în urma unor negocieri purtate cu reprezentanții sindicatelor și nu are nicio legătură. S-a întâmplat să fie acum pentru că bugetul a fost aprobat destul de târziu și până au fost repartizați de Ministerul Finanțelor banii către bugetul Ministerului Educației, noi atunci am putut face deschiderile. Nu aș face această apreciere. E o chestiunr de normalitate, pentru că sunt banii profesorilor. Ei sunt datorați pe legea 221, aprobată în 2008. O perioadă destul de lungă aceste datorii s-au strâns. S-au mai achitat în timp, dar acum se achită toate datoriile”, a spus ministrul Educației.

Legea 221 din 2008 prevedea creşteri salariale pentru profesori de 50%. Vreo 2 ani s-a prorogat termenul, fără să intre în vigoare, deși fusese aprobată de Parlament. Profesorii au dat în judecată ministerul, prin sindicate, și au avut câștig de cauză”, a precizat ea.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page