EditorialImportantLumea prin ochii unui adolescent

EDITORIAL | M-am născut în zodia BAC 2014

În această perioadă de examene BAC ești foarte stresat.

Nu ești printre cei care au fost prinși copiind și dați afară, deci te consideri prea șmecher pentru a învăța și la următorul examen de BAC. Astfel, la următoarea probă te înarmezi cu și mai multe copiuțe – că profii îș proști și sistemul poate fi înșelat fără mult efort, nu știe comisia despre internet și telefoane inteligente – poate mult mai inteligente decât media generală a celor care se află în auditoriu.

Chiar dacă habar nu ai ce vei face după absolvire și ce domeniu ți se potrivește cel mai bine, ideile tale sunt clare și îți vin cu ușurință : schema e veche – părinții plătesc, tu consumi parazitar și te faci a învăța. Probabil vei trece doar prin facultate, nu o vei face și la sfârșit te vei întreba ce au fost cu cei 3-4 ani de studii.

Cu puțin noroc, posturile media vor scrie știri despre tine, cu titlul „Vezi ce accident a provocat un tânăr fără permis, în mașina de lux a tatălui său”.

Totul indică că tu trebuie să preiei inițiativa în problemele de motivare personală. Creezi armonie printre cei din jur și ai un sentiment de sprijin datorită celor mulți care gândesc la fel. Nu-i băga în seamă pe cei care gândesc altfel, sunt doar niște anonimi invidioși care au ales să-și complice viața, învățând și reușind prin forțe proprii.

Ești o persoană generoasă și mereu cauți moduri prin care să-i poți „deservi” pe ceilalți, mai ales pe profii care nu au nicio vină că au un venit mai mic decât al părinților tăi și că zi de zi se obosesc, încercând să facă om din tine.

Poate vei lucra la compania părinților tăi într-o poziție pe care nu ai meritat-o, ori vei lucra ca și taximetrist, ori poate nu vei lucra deloc… De ce ai face-o ? Schema e  simplă și e aceeași – ei plătesc, iar tu consumi.

Cu dedicație tuturor celor dau BAC`ul. Orice coincidență cu personaje reale este pur întâmplătoare!

Sursa: yupi.md

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page