ECONOMIC | Salariul minim, insuficient pentru coşul minim de consum

Salariul minim nu mai acoperă cheltuielile coşului minim de consum. Calculele arată că valoarea unui coş minim pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii este dublu faţa salariul minim pe economie.

 Astfel, aproape un milion şi jumătate de români trăiesc acum sub limita sărăciei, scrie cotidianul Jurnalul.

Aproape jumătate din banii românilor pentru coşul minim se duc pe alimente. Adică peste 1.100 de lei. Peste 10% se duc pe facturi la utilităţi, 5,8% sunt alocaţi pentru sănătate şi doar 2,3% pentru educaţie şi recreere.

Aproape un milion şi jumătate de români muncesc pe un salariu minim, de aproape 1.200 de lei pe lună. Calculele arată că salariul acestora este de 2 ori mai mic decât costului coşului minim de consum.

Un grup de deputaţi şi senatori din PSD, ALDE şi independenţi doresc să reintroducă coşul de consum ca bază de calcul pentru salariul minim pe economie. Aceştia au depus deja un proiect de lege la Camera Deputaţilor prin care salariul să fie corelat cu un standard de viaţă minim.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: