social

După ce le-a ars biserica, credincioșii din Parohia Tudor Vladimirescu au primit putere de la PS Nichifor Botoșăneanul, care a slujit în casa praznicală – FOTO&VIDEO

În Duminica a IV-a din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Parohia Tudor Vladimirescu, comuna Albești, Protopopiatul Botoșani.

În urmă cu două luni, biserica din această localitate a fost mistuită de un incendiu, iar slujbele s-au mutat în casa praznicală până la construcția unui nou lăcaș.

Tinerii din parohie au inițiat o campanie de strângere de fonduri în acest sens. Astfel, au pregătit mărțișoare în scop caritabil, iar banii obținuți din vânzarea acestora au fost donați pentru lucrări de reconstrucție ale bisericii ortodoxe din satul Tudor Vladimirescu, comuna Albești, județul Botoșani. Fiecare familie din parohie se străduiește cum poate să sprijine cu un bănuț inițiativa. Durerea i-a făcut mai puternici pe credincioșii din Tudor Vladimirescu. Sunt mai uniți decât oricând, însă mai e mult până departe.
Până lucrurile încep să prindă de contur, în Duminica Sfântului Ioan Scăraru, aceștia au primit binecuvântarea ÎPS Teofan prin prezența și harul Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, care a fost investit de curând pe funcția de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, deținută anterior de Calinic Botoșăneanul. PS Nichifor Botoșăneanul le-a vorbit oamenilor prezenți în număr mare despre unitate și despre ajutor divin în vremuri de restriște.

 

„Și prin aceasta, sunt încredințat că Dumnezeu însuși vă va da putere și dumneavoastră și părintelui ca mai frumoasă biserică să faceți. Că dacă a îngăduit Dumnezeu asta, este pentru întărirea comunității de aici. Pentru că dacă într-o familie sunt opt copii și unul este mai plăpând și mai bolnav, aceluia îi arăți mai multă atenție și mai mult ajutor. Și sunt încredințat că Dumnezeu însuși va arăta mai mult ajutor, întărind inimile dumneavoastră în primul rând și înălțând și biserica dumneavoastră”, a spus PS Nichifor Botoșăneanul.

Sursa foto&video: Doxologia

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page