AnunturiLocal

DSP Botoșani avertizează: Țânțarii pot transmite boli periculoase – Cum ne protejăm?

DSP Botoșani: Informații și recomandări generale pentru populație privind țânțarii și prevenirea bolilor transmise de aceștia

Ce trebuie să știm despre țânțari?

Țânțarii pot transmite agenți patogeni periculoși pentru oameni și animale. Una dintre cele mai frecvente boli transmise este infecția cu virusul West Nile, care face parte din grupa arbovirozelor.

Țânțarii femele se hrănesc cu sânge pentru a-și putea depune ouăle. În timpul hrănirii, ele pot prelua sau transmite agenți patogeni.

Țânțarii se dezvoltă în apropierea locuințelor, în zone unde apa stagnează. Larvele de țânțari se pot găsi în:

  • Apa acumulată în subsolurile blocurilor;

  • Canalizări înfundate;

  • Bălți formate din scurgeri sau instalații defecte;

  • Butoaie sau vase lăsate în curte;

  • Recipiente vechi aruncate (cutii, cauciucuri, jucării);

  • Gropi sau șanțuri de pe șantiere.

Țânțarii adulți sunt activi dimineața devreme și seara, când caută hrană. Ei pătrund în locuințe prin ferestre, aerisiri sau casa scărilor și se adăpostesc ziua în:

  • Locuințe, subsoluri, poduri;

  • Anexe gospodărești (magazii, grajduri);

  • Frunzișul copacilor.


Cum prevenim înmulțirea țânțarilor în jurul casei?

  • Evacuarea apei din subsoluri;

  • Repararea instalațiilor de apă și canalizare;

  • Acoperirea butoaielor sau evitarea păstrării apei în curte;

  • Colectarea obiectelor vechi și a deșeurilor care pot reține apă;

  • Eliminarea gunoiului menajer unde țânțarii se pot ascunde.


Cum ne protejăm de înțepăturile de țânțari?

  • Purtați îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi când ieșiți seara;

  • Folosiți substanțe repelente (DEET, icaridin/picardin, IR3535) conform instrucțiunilor;

  • Montați plase la ferestre și uși;

  • Utilizați insecticide în locuință și în jurul acesteia;

  • Folosiți aer condiționat;

  • Acoperiți paturile sau pătuțurile cu plase anti-țânțari, mai ales dacă dormiți în aer liber.


Mesaje esențiale pentru populație

  • Prevenirea înțepăturilor este cea mai bună metodă de a evita infecția cu virusul West Nile.

  • Aplicați repelente pe piele și haine când ieșiți afară;

  • Protejați-vă cu haine adecvate în zori și amurg;

  • Reparați sau instalați plase la ferestre și uși;

  • Eliminați toate sursele de apă stagnantă din jurul casei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page