Important

Dorohoienii l-au petrecut plângând pe Constantin Muha, preotul iconom stavrofor cu inimă de „Tată” – FOTO

Comunitatea din Dorohoi și nu numai s-a unit, sâmbătă, în rugăciune, lacrimile lor concentrîndu-se într-un regret imens la dispariția prematură a preotului Constantin Muha, fost director al Seminarului de Teologie din Dorohoi, care a fost a fost condus pe ultimul drum. Sute de dorohoieni, dar și un sobor impresionant de preoți din toate colțurile județului Botoșani și nu numai, în frunte cu Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, au făcut parte integrantă dintr-un tablou al durerii după pierderea unui om cu suflet mare cum îl descrie toată lumea, un preot dedicat și o persoană care știa să fie Tată pentru fiecare suflet debusolat .La slujba de înmormântare a luat parte și primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu.

Vestea că părintele Constantin Muha s-a mutat la Domnul a căzut, joi, ca un trăsnet în comunitatea din Dotohoi. Oamenii nu îl știau bonav, din contră era un om extrem de activ. Medicii de la Botoșani au făcut ce a fost omenește posibil, după care a fost trasportat cu elicopterul la Iași, unde s-a stins în scurt timp. Acum își va dormi somnul de veci în curtea Bisericii „Sfânta Vineri” din Dorohoi.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page