Doina Federovici aleasă vicepreședinte în echipa condusă de Sorin Grindeanu: „E timpul să readucem politica aproape de oameni” – FOTO

Senatorul PSD de Botoșani, Doina Federovici, a fost aleasă vicepreședinte în noua echipă de conducere a Partidului Social Democrat, coordonată de Sorin Grindeanu. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii conducerii naționale a partidului, eveniment în care s-au trasat principalele direcții de acțiune politică pentru perioada următoare.
„Mă onorează încrederea colegilor care m-au ales vicepreședinte în echipa condusă de Sorin Grindeanu – o echipă hotărâtă să repună PSD acolo unde îi este locul: aproape de oameni, în slujba românilor”, a declarat Doina Federovici.
Parlamentarul botoșănean a ținut să le mulțumească colegilor din organizația PSD Botoșani pentru sprijinul constant, subliniind că valorile de solidaritate și respect față de oameni, învățate acasă, stau la baza întregii sale activități politice.
În mesajul transmis public, senatorul Federovici a punctat principalele obiective ale noii echipe de conducere a PSD:
-
susținerea reformei administrative bazate pe ordine, transparență și descentralizare,
-
opoziția față de măsurile de austeritate promovate de liberali și de premierul Ilie Bolojan,
-
apărarea puterii de cumpărare și a locurilor de muncă ale românilor.
„Nu vom accepta măsuri care lovesc în oameni. România are nevoie de echilibru și dezvoltare, nu de tăieri. De investiții, nu de promisiuni. De lideri care știu să construiască, nu să dărâme”, a subliniat Federovici.
Senatorul botoșănean a adăugat că PSD își propune o guvernare echilibrată, ancorată în valorile naționale, care să aducă beneficii reale pentru cetățeni:
„Pentru Botoșani, vom fi aproape de fiecare comunitate. Pentru România, vom susține o guvernare care respectă munca, protejează demnitatea și investește în viitor.”
În încheiere, Doina Federovici a transmis un apel la unitate și încredere:
„Împreună putem recâștiga încrederea oamenilor și putem demonstra că politica poate fi din nou despre oameni, pentru oameni și alături de oameni.”










