AccidentEvenimentLocal

Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier – FOTO

Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe DN 24 C, între localitățile Manoleasa și Ripiceni. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 21 ani și o tânără de 16 ani, ocupanta scaunului din dreapta față

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una aparținând SAJ. Aceștia au găsit autoturismul în afara părții carosabile, pasagera fiind blocată în interior. Pompierii au ajutat-o să iasă în siguranță. Aceasta era conștientă și cooperantă și a fost preluată de echipajul SAJ, fiind transportată la spital. La spital a ajuns și conducătorul auto, acesta fiind preluat de echipajul SMURD.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page