Infractional

Documente false descoperite la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a trei cetăţeni din Republica Moldova, două cărţi de identitate româneşti şi un permis de conducere ucrainean, documente ce s-au dovedit a fi false. Cetăţenii implicaţi sunt cercetaţi pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

În data de 16 septembrie 2021, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Republica Moldova, coducătorul unui autoturism înmatriculat în Franţa.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperită, în cotiera faţă a autoturismului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având  imprimate datele și fotografia persoanei în cauză.

*În jurul orei 13.00, în  acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în România, un cetăţean din Republica Moldova, pasager într-un autocar înmatruiculat în Republica Moldova, ce efectua o cursă ocazională cu destinaţia Polonia. În baza profilului de risc s-a efectuat un control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care s-a descoperit în portmoneul acestuia, un permis de conducere eliberat de autorităţile din Ucraina.

Câteva ore mai târziu, în buzunarul interior al jachetei unui cetăţean din Republica Moldova, pasager într-un autocar înmatriculat în Cehia, cu destinaţia Praga,  poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași au  descoperit o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitătea celor trei documente, colegii noştri au fost efectuate verificări specifice ocazie cu care au stabilit faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page