Diverse

DIVERSE | Răceala nu te mai lasă? Atenție, poți da în pneumonie!

Nu de puţine ori s-a întâmplat ca o banală răceală să se complice cu o pneumonie. Tocmai de aceea, poate că n-ar strica să ştii cum apare şi cum lupţi împotriva ei.

Ce este pneumonia?

Pneumonia este o infecţie la nivelul plămânilor cauzată de obicei de bacterii, virusuri sau micoplasme. Deşi apare în general la persoanele vârstnice şi la cele care suferă de boli cronice sau ale sistemului imunitar, boala îi afectează şi pe tineri. Infecţia poate debuta la câteva zile după o răceală sau o gripă, dar poate fi asociată şi cu alte boli. Pentru a afla cum se tratează, dar şi cum poate fi prevenită pneumonia, am apelat la dr. Magda Ciobanu, medic specialist pneumolog.

Pneumonia bacteriană

Ea este provocată cel mai frecvent de pneumococ şi se manifestă prin febră ridicată (până la 40,5°C), frisoane, dureri puternice în piept, tuse cu expectoraţii, transpiraţii abundente, respiraţie şi puls accelerate, cianoză (culoarea vineţie a buzelor şi a unghiilor).

Pneumonia virală

Simptomele ei sunt asemănătoare celor de gripă: febră, tuse seacă, dureri de cap, dureri musculare, oboseală.

Pneumonia micoplasmică

Apare frecvent în epidemii şi are semne precum: atacuri violente de tuse, frisoane, febră, greaţă, vărsături, scăderea pulsului, respiraţie dificilă, diaree, dureri musculare, mâncărimi ale pielii.

Indiferent de tipul de pneumonie, pot apărea şi simptome generale, cum ar fi pierderea apetitului, stare generală proastă, oboseală, piele umedă, înţepenirea muşchilor şi a articulaţiilor, dureri abdominale, anxietate.

Care sunt factorii de risc?

Adulţii de peste 65 de ani şi copiii mici, al căror sistem imunitar nu este suficient dezvoltat, prezintă un risc crescut de a face pneumonie. Poţi însă să te îmbolnăveşti şi dacă:

– Ai o infecţie respiratorie sau sistemul imunitar scăzut;
– Suferi de boli cum ar fi HIV/SIDA, boli cardiovasculare, diabet, astm sau cancer de plămâni;
– Eşti internat într-un spital – pneumonia este cea mai frecventă boală infecţioasă care poate fi contractată astfel;
– Fumezi sau consumi alcool în exces.

Ştiai că…

…pentru persoanele care fumează riscul de a face pneumonie este de 3,5 ori mai mare decât la nefumători? Cu cât fumezi mai mult, cu atât riscul de a suferi o pneumonie este mai mare, iar boala, mai gravă.

Ce poţi face chiar tu?

Dacă vrei să te recuperezi repede şi să reduci riscul de complicaţii ale pneumoniei, iată câteva lucruri pe care le poţi face:

– Odihneşte-te suficient! Chiar şi atunci când începi să te simţi mai bine, ai grijă să nu te suprasoliciţi;
– Bea multe lichide, mai ales apă! Lichidele previn deshidratarea şi te ajută să expectorezi mai uşor;

– Urmează cu stricteţe tratamentul prescris de medic. Dacă stopezi medicaţia prea curând, boala poate recidiva şi, în plus, poţi dezvolta o rezistenţă la antibiotice;
– Continuă să consulţi medicul. Deşi te simţi mai bine, infecţia poate fi în continuare prezentă. E important ca medicul să monitorizeze evoluţia bolii.

Doctor Magda Ciobanu te sfătuieşte:

Pneumonia este o boală infecţioasă cu mare potenţial de răspândire. Iată de ce, cu mult înainte de instalarea sezonului rece, este bine să ne întărim imunitatea şi, în perioadele de risc, să evităm locurile aglomerate.

În plus, renunţarea la „plăcerile” care diminuează rezistenţa organismului (alcool, fumat, alimente nesănătoase, nopţi pierdute, inhalarea de substanţe toxice) este o primă măsură, pe cât de uşor de realizat, pe atât de eficientă. Persoanele care au boli ce scad imunitatea organismului, bătrânii şi copiii trebuie să facă vaccinul antigripal şi, eventual, cel antipneumococic şi să evite, pe cât posibil, contractarea unei viroze respiratorii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page