DIVERSE | Oboseala cronică: cum te tratezi singură

Autoterapia – vindecarea pe cale naturală a unei boli, fără ajutor medical – poate fi o soluție în cazul sindromului oboselii cronice. Strategia avută în vedere reducerea simptomelor și ameliorarea capacității persoanei suferinde de a face față activităților cotidiene.

În vederea tratamentului, este important ca bolnavul să cunoască bine boala, să-i recunoască semnele și să știe să se oprească atunci când simte că și-a depășit limitele. Cunoașterea tehnicilor de relaxare este esențială.

Ce este oboseala cronică

Afecțiunea se manifestă ca stare de rău sau o oboseală disproporționată după un efort mediu. Apar dureri musculare și articulare și o stare de rău generalizată, fără ca medicul să le poată atribui unei maladii anume. Bolnavul poate suferi de pierderi de memorie pe termen scurt, confuzie, dificultate de a se concentra, hipersensibilitate la zgomot sau lumină,amețeală, palpitații, transpirație excesivă, alergii, probleme gastro-intestinale șamd.

Cum acționezi

Din experiența personală, stabilește-ți limitele de la care orice activitate declanșează sau agravează efectele sindromului. Încearcă să lărgești, treptat, aceste limite, fără a te forța. Programează-ți momentele de odihnă și de relaxare. Dedică-ți timp activităților care-ți fac plăcere. Folosește toate tehnicile posibile pentru a-ți ameliora somnul: aromaterapie, băi călduțe, exerciții de respirație, meloterapie (tratament prin muzică). Culcă-te la aceleași ore.

De ce e importantă dieta

O alimentație echilibrată întărește organismul. Mănâncă la ore regulate, bea suficiente lichide. Dacă e nevoie, ia suplimente alimentare. Dieta trebuie să fie bogată în fibre, în prebiotice și probiotice, pentru reechilbrarea tranzitului și a florei intestinale. Rezolvă cu medicație recomandată de doctor probleme digestive sau cele legate de sindromul colonului iritabil.

Exercițiile fizice sunt importante

Activitatea fizică ar trebui să aibe loc sub supravegherea unei persoane care are cunoștințe despre boală. Obiectivul programului de exerciții este acela de a-ți ameliora capacitatea de a face față problemelor zilnice. Intensitatea și ritmul exercițiilor se stabilesc după evaluare prealabilă.

Sursa: www.clickpentrufemei.ro

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close