Diverse

DIVERSE | FUEGO se destăinuie. Iată ce spune despre bancurile făcute pe seama lui. Să-l credem?

Într-un interviu pe care l-a dat pentru www.ziarulring.ro, Fuego a vorbit şi despre bancurile, deloc puţine la număr, care s-au făcut pe seama lui, de-a lungul anilor.

Deşi multora nu le-ar pica prea bine astfel de glume, cântăreţul a destăinuit că pe el îl distrează.

“Mă amuză teribil să descopăr câte o nouă maximă în care apare numele meu. Sunt o fire pentru care umorul şi optimismul sunt cele mai importante atunci când vreau să parcurg mai lin etapele şi episoadele dificile pe care viaţa mi le pregăteşte. Eu îmi văd de drumul meu, mă dedic în totalitate acestei profesii şi publicului, glumind şi eu, la rândul meu, pe seama acestor poante. Unele dintre ele sunt chiar reuşite”, a mărturisit Fuego.

Printre altele, artistul a afirmat şi că este mare fan al lui Ştefan Hruşcă.

“Ştefan Hruşcă mi-a alinat copilăria. Crăciunul în familia mea era petrecut pe muzica acestui mare interpret. Discurile Electrecordului, ce îl prezentau, au fost ascultate fără întrerupere. Eu asociez Sărbătorile de Iarnă cu vocea sa. O comparaţie între mine şi Ştefan Hruşcă nu poate fi realizată pentru că, în primul rând, abordăm genuri diferite. Deşi am interpretat şi eu, în stilu-mi caracteristic, câteva colinde tradiţionale, eu am în repertoriu cântece de Crăciun compuse de mine şi de orchestratorul Alexandru Malschi. Ştefan Hruşcă este un simbol al Crăciunului, felul în care acesta interpretează colindele româneşti fiind de neegalat de nimeni”, a spus cântăreţul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page