Diverse

DIVERSE | Ești din Botoșani și nu știi cu ce să te mai îmbraci la job? Iată ce ținute să abordezi pentru un look perfect!

Este cunoscut faptul că indiferent câte haine ar avea în dulap, cele mai multe femei spun că nu au cu ce să se îmbrace, iar dacă este vorba despre ținuta pentru serviciu, lucrurile devin și mai complicate. Soluția este să îți aranjezi dressingul într-un mod cât mai organizat, pentru a vizualiza toate piesele vestimentare pe care le-ai achiziționat de-a lungul timpului, deoarece de multe ori se întâmplă să rătăcești o bluză sau o fustă și să fii nevoită să o înlocuiești.

După ce ți-ai pus la punct îmbrăcămintea din dulapuri, poți începe să alcătuiești ținute pentru diferite ocazii. În acest fel, vei scăpa de stresul de a compune outfituri când ești presată de timp, mai ales dimineața, când te grăbești să pleci la job. Este foarte important să ții cont de natura locului de muncă și de specificul activității tale atunci când combini hainele, pentru a respecta dress code-ul, acolo unde este necesar.

Iată câteva idei de ținute la modă pentru un look impecabil la job:

Rochie lejeră

Pentru o apariție feminină, rochia este cea mai bună opțiune, fiind extrem de versatilă. O poți purta simplu sau în combinație cu un sacou ori cu un cardigan, în zilele mai răcoroase sau atunci când vrei să ai un aer mai elegant.

În funcție de cât de formal este mediul în care lucrezi, trebuie să alegi lungimea potrivită. Astfel, într-o instituție de stat sau o bancă, va fi nevoie să ai o rochie peste genunchi, pe când în alte domenii pot fi acceptate și modelele mai scurte.

Dacă vrei să-ți cumperi o rochie nouă pentru serviciu, ține cont și de tendințe, cum ar fi culoarea anului 2020, pentru a fi în pas cu moda.

Cămașă și pantaloni

Dacă ești genul de femeie care se simte cel mai bine în pantaloni, nu înseamnă că nu poți fi elegantă la birou. Așadar, o pereche de stofă, împreună cu o cămașă de mătase și pantofi cu toc sunt alegerea perfectă pentru o ținută office, care să se potrivească stilului tău și să îți ofere încredere în tine.

Bluză și fustă

Pentru un outfit mai lejer, dar în același timp elegant, înlocuiește pantalonii cu o fustă largă, în culori vesele. Ai grijă să porți o bluză simplă, din bumbac sau viscoză, pentru a nu avea un look încărcat. În ceea ce privește încălțămintea, ai de ales între sandale cu toc, balerini sau chiar teniși, în funcție de codul vestimentar al companiei la care lucrezi.

Tricou și jeanși

În cazul unor joburi, nu există reguli stricte pentru ținuta angajaților, aceasta putând fi una cât mai confortabilă, alcătuită, de exemplu, din blugi și tricouri cu imprimeuri. Astfel de outfituri casual au modelele de videochat din România, care se bucură de libertatea de a-și compune singure stilul vestimentar, având în vedere faptul că atitudinea lor este cea care contează cel mai mult în acest domeniu. De asemenea, agenții imobiliari au, de regulă, un look lejer, deoarece nu petrec mult timp la birou, ci se deplasează prin oraș, pentru vizionările de locuințe.

Așadar, iată cât de simplu este să găsești ținutele potrivite, fără să cheltuieli prea mult pentru a-ți cumpăra haine noi. Tot ce ai de făcut este să combini cu atenție piesele pe care le ai deja în dulap, în așa fel încât să arăți perfect la job!

 

Sursa foto: storyblocks.com

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page