Diverse

DIVERSE | Ce se întâmplă când ne hidratăm prea mult

Nu există zi în care să nu auzi despre cât de important este consumul de apă sau cum ne afectează lipsa de hidratare sănătatea. Este complet adevărat. Te-ai întrebat însă ce se întâmplă dacă consumi prea multă apă? O să fi surprins să afli că apa în cantităţi foarte mari poate provoca probleme de sănătate.

Spoturile publicitare, sfaturile medicului, totul te îndeamnă să consumi cel puţin 2 litri de apă în fiecare zi. Ce nu ştiai însă este faptul că cantitatea de apă pe care trebuie să o bei zilnic se stabileşte în funcţie de greutatea ta, de starea de sănătate, de dietă şi de nivelul de activitate.

Astfel, nu vei putea consuma 2 litri de apă în condiţiile în care pe parcursul zilei ai mâncat foarte mult pepene, aliment ce conţine 92% apă.

Lipsa unui consum adecvat de lichide determină deshidratarea, care, în funcţie de gradul de severitate, duce la alterarea stării generale şi chiar la anumite afecţiuni mai grave.

Ce se întâmplă în organism atunci când bem prea multă apă

Ei bine, apa pătrunde la nivelul celulelor, iar acestea își vor mări volumul. Se știe faptul că în interiorul și în exteriorul celulelor se menține constantă o anumită compoziţie a mediului respectiv.

Însă atunci când lichidul extracelular (serul) este diluat datorită consumului mare de apă, el are tendinţa de a extrage sodiul din mediul intracelular, în încercarea de a se reechilibra. Pe măsură ce apa este ingerată în continuare, concentratia sodiului extracelular scade şi se ajunge la hiponatremie.

Hiponatremia se mai numeşte şi intoxicaţie cu apă şi este întâlnită în special în rândul bebeluşilor şi sportivilor.

Apar tulburări de somn

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Glasgow, ingerarea unei cantități mari de apă duce la tulburări ale somnului, oameni  fiind nevoiți să meargă mai des la toaletă.

Cantitatea recomandată de apă

Cantitatea recomandată de apă este aceea de 30-40 ml de apă pe kilogram. Astfel, o persoană cu o greutate de 50 de kg are ca necesar de apă 1,5 l iarna și 2 l vara.

Doza letală de apă, dovedită prin experimente pe șoareci, este de 90 ml pe kg. Excesul de apă este așadar situat între acești doi parametri. Diferă de la un organism la celălalt, dar depinde și de efortul fizic.

Un semnal al unei ingestii excesive de apă este mersul la toaletă frecvent, adică aproximativ o dată la două ore, și urina foarte deschisă la culoare.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page