Diverse

DIVERSE | Care sunt electrocasnicele nelipsite din bucătăria botoșănenilor?

Bucătăria este locul în care dimineața îți bei cafeaua înainte să mergi la serviciu, seara servești cina alături de familie, iar în zilele libere gătești pentru cei dragi la orele prânzului. Datorită acestor aspecte, această încăpere mai poartă și numele de atelierul casei, pentru că există mereu animație în interior.

Gospodinele din Botoșani au fost dintotdeauna preocupate de curățenie și de eficientizarea timpului petrecut în această camera, folosind foarte multe ajutoare de nădejde: electrocasnicele. Orice bucătărie trebuie să fie echipată cu o serie de astfel de dispozitive, menite să ușureze munca, având o multitudine de funcții, de la înghețarea alimentelor, la tăierea și mărunțirea verdețurilor, până la preparea și coacerea produselor de patiserie. 

Indiferent de dimensiunile bucătăriei, anumite aparate electrocasnice sunt foarte importante și nu trebuie să lipsească din nicio gospodărie, așa că iată care sunt acestea:

 

  • Mașina de făcut pâine

 

Pâinea de casă, proaspătă și aburindă, a fost întotdeauna iubită atât de către cei mici, cât și de către cei mari. În prezent, un astfel de electrocasnic te va scuti de efortul framântatului și de toată dezordinea, rezultând la final un produs gustos și sănătos. Singura ta misiune este să adaugi ingredientele necesare în cuvă și să lași aparatul să se ocupe de restul. Există mașini de pâine multifuncționale, cu numeroase programe, care permit crearea unor preparate delicioase, de la cozonaci și plăcinte cu iaurt, până la tarte cu fructe.

 

  • Cuptorul cu microunde

 

Un electrocasnic versatil atât prin dimensiunile sale, cât și prin funcționalitățile deținute, cuptorul cu microunde este indispensabil pentru o bucătărie modernă. Cu ajutorul lui, poți încălzi ciorba direct în farfuria din care o vei servi sau chiar poți să decongelezi carne și pește. De asemenea, există rețete pe care le poți face cu ajutorul acestui electrocasnic, singura ta grijă fiind să folosești un vas termorezistent.

 

  • Tocătorul electric

 

În fiecare toamnă, gospodinele pregătesc legumele și verdețurile pentru sezonul rece, iar acest lucru este realizat cu foarte mare minuțiozitate. Tocmai pentru acest aspect, s-a inventat tocătorul electric, un electrocasnic extrem de practic în bucătărie pentru că va tăia foarte fin zarzavatul și poate chiar să sfărâme cuburile de gheață necesare pentru pregătirea băuturilor răcoritoare.

 

  • Mixerul

 

Atunci când vrei să pregătești o prăjitură gustoasă, ai nevoie în primul rând de o cremă foarte bine închegată, dar în același timp și foarte fină. Acest lucru îl poți realiza doar cu ajutorul unui mixer de bucătărie, care se găsește în comerț sub multiple forme. Este un ajutor de nădejde atunci când vrei să prepari frișcă de casă din smântână pentru torturi sau maioneză din gălbenușuri de ou pentru diverse tipuri de salate.

 

  • Cafetiera

 

Orice dimineață se începe corespunzător cu o ceașcă de cafea pe care să o servești împreună cu cei dragi. Această băutură va ieși întotdeauna excelentă la cafetieră sau machinetă, pentru că vor stoarce în cană fiecare picătură de aromă. 

În concluzie, cu cât este mai bine echipată o bucătărie din punctul de vedere al electrocasnicelor, cu atât opțiunile sunt mai mari în ceea ce privește varietatea preparatelor. Bineînțeles, din această listă a fost exclus frigiderul, pentru că acesta este considerat un aparat indispensabil, fără de care bucătăria n-ar fi completă.

sursa foto: unsplash.com

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page