Descoperire impresionantă la Botoșani: peste 9.500 de articole pirotehnice confiscate de polițiști

La data de 13 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară în municipiul Botoșani, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de prepararea, producerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2 și P1,P2, efectuate fără drept.
În urma controlului efectuat de către polițiști, au fost identificate aproximativ 9500 de articole pirotehnice din categoriile F2, F3 și P1, interzise la deținere.
Cantitatea de peste 1.000 kilograme de materiale pirotehnice a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de prepararea, producerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2 și P1,P2, efectuate fără drept.
Polițiștii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Seviciului Acțiuni Speciale Botoșani și jandarmilor.



