ImportantPolitic

Deputat Andrei Drancă: „O singură promisiune vreau să fac: Nu voi dezamăgi botoșănenii în Parlamentul României”

Comunicat de presă:

Aș vrea să încep prin a mulțumi tuturor botoșănenilor, în special celor care au ieșit la vot, și mai ales celor care ne-au sprijinit prin votul lor. Prin votul lor, USRPLUS a intrat în peisajul politicii botoșănene fapt care ne onorează și ne responsabilizeaza enorm. Personal, mă simt extrem de onorat să fac parte din această poveste încă de la începuturile ei și recunoscător botoșănenilor pentru încrederea acordată. O singură promisiune vreau să fac: NU VOI DEZAMĂGI BOTOȘĂNENII ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI!

 

USRPLUS va asigura o guvernare pro-occidentală și pro-modernizare însă din păcate nu va avea în spate un suport popular și electoral suficient de puternic pe cât ar fi meritat societatea asta după lupta enormă pe care a dat-o timp de peste trei ani cu PSDragnea. Iar pentru acest eșec atât noi cât și PNL-ul trebuie să ne uităm cu mare, mare atenție în oglindă. Când doi din trei români nu se prezintă la vot e limpede că ceva e în neregulă cu clasa politică. La aceste alegeri electoratul ne-a arătat și că dacă vom continua să dăm greș, spectrul foarte periculos al extremismului și radicalismului apare imediat.

România este la un punct de cotitură în care are nevoie să se înscrie pe o orbită de modernizare neîntreruptă care să ne ancoreze definitiv în Uniunea Europenă. Cu cele 80 de miliarde de Euro pe care

 

Uniunea Europeană ni le pune la dispoziție, chiar trebuie să aducem în sfârșit întreaga Românie în Europa secolului 21. N-avem voie să ratăm șansa asta! Acum trebuie să ne construim în sfârșit infrastructura, să ne modernizam economia, să ne protejăm și folosi durabil patrimoniul natural, și să scoatem din sărăcie și excluziune acea parte deloc neglijabilă de Românie rămasă în Ev Mediu.

Asta este miza guvernării.

 

Andrei Drancă – Deputat USRPLUS Botoșani

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page