Politic

Deputat Alexandra Huțu: „Guvernul Cîțu și parlamentarii Dreptei lasă jumătate din populația județului Botoșani fără apă potabilă în următorii ani”

Deputatul botoșănean PSD, Alexandra Huțu, în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a votat ieri amendamentul semnat de toți parlamentarii social-democrați botoșăneni pentru continuarea investiției aprobate în 2018 privind construcția barajului de la Vârfu Câmpului.

Ministrul Mediului Tanczos Barna alături de parlamentarul PNL Botoșani Cristian Achiței și de ceilalți deputați și senatori ai Dreptei au respins amendamentul pentru continuarea alocării de fonduri și astfel au blocat proiectul.

În perioada 2017-2019, când PSD era la Guvernare au fost aprobate primele investiții în județul Botoșani pentru alimentarea cu apă și apărarea împotriva inundațiilor pentru mai multe zone. Din păcate, în bugetul de anul trecut și de anul acesta au fost cuprinse sume derizorii, care nu ajung pentru finalizarea obiectivelor de interes strategic pentru județul Botoșani. Importanța proiectului de la Vârfu Câmpului este vitală pentru județul nostru deoarece acumularea din aval, de la Bucecea, este aproape colmatată și nu va mai putea alimenta cu apă partea de est a județului peste câțiva ani. Construcția barajului de la Vârfu Câmpului și a formării acumulării de apă trebuie să devină sursa de apă potabilă a municipiilor Botoșani și Dorohoi, dar și a altor localități din zonă, fiind una dintre cele mai mari investiții publice care trebuie realizate cât mai rapid”, a declarat Alexandra Huțu.

Ministrul Coaliției Austerității a programat finanțarea acestui obiectiv într-un mod total haotic și aiuristic, fără nici un fundament logic, în condițiile în care au modificat și termenul pentru punerea în funcțiune (din luna noiembrie 2023, în luna decembrie 2024). „Profesioniștii” care se află la guvernare au alocat pentru anul 2021 fonduri în bătaie de joc, în schimb au preferat să ducă cei mai mulți bani după anul 2024. Singura explicație pentru modul în care guvernanții au programat finanțarea multianuală este aceea că nu le pasă de această investiție, fapt întărit și de faptul că prin suma infimă prinsă pentru anul acesta, proiectul este blocat.

Domnul fost deputat, actual senator Cristian Achiței, plătește publicitate în mass-media pentru a se lăuda că iubește județul Botoșani. Mă întreb, retoric, iubirea sa față de Botoșani nu trebuia să se reflecte și în banii alocați pentru investițiile din județ? Stimați botoșăneni, de atâta iubire pentru Botoșani, dânsul a votat împotriva alocării fondurilor necesare pentru realizarea acumulării de la Vârfu Câmpului, a doua cea mai mare investiție într-un baraj hidrotehnic după cea de la Stânca, realizată înainte de 1990. Cum poți să lași fără apă potabilă în următorii ani jumătate din populația județului, doar ca să le faci pe plac șefilor de la București, Orban și Cîțu, care ți-au semnat candidatura pe lista de Parlament? Stimați parlamentari ai Puterii, nu vă jucați cu soarta a sute de mii de oameni, care vor rămâne fără această resursă vitală în câțiva ani”, a subliniat Alexandra Huțu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page