social

„De vorbă cu BUNICII”, un proiect de succes la Viișoara – FOTO

O nouă vizită a fost realizată pe 2 august în cadrul proiectului ,,De vorbă cu BUNICII,, la Viișoara, unde s-a închegat o echipă care vrea să ajute, vrea să facă un bine, o echipă ce dă roade în cadrul proiectului de colaborare primărie – școală.

Voluntarii s-au împărțit în 2 grupe, una localitatea pe Viișoara Mare și alta pe Viișoara Mică. Prima echipă a fost formată din Rîmbu Laurențiu, primarul comunei, Botez Alexandra, secretar, care, împreună cu cadrele didactice Moscalu Maria,  Bahrin Denise Layla și câțiva copii care au vizitat 5 bunici, aflați în singurătate dar și într-o situație materială precară. Echipa de la Viișoara Mare, formată din Alina Haldan, asistent medical comunitar, Epure Violeta, prof. de limba română, Ceică Cristina Luminița, consilier educativ, Chiorescu Giorgiana, un părinte dornic să ajute mereu, a fost întregită de referentul social Epure Cristian Giani. Bineînțeles, au fost prezenți și copii care, cu fiecare vizită, învață o lecție de viață.

Și această vizită a avut un impact deosebit asupra bunicilor dar și a voluntarilor. Bunicii și-au deschis ușile caselor dar și sufletele, spunându-și păsurile, amărăciunile și necazurile. Au fost foarte bucuroși de vizita ,,musafirilorˮ, de faptul că le-au călcat atâția oameni în bătătură, dar la fel de bucuroși au fost atunci când au primit o ciorbă caldă, având în vedere că puținii bani din pensie îi dau pe medicamente și lemne. Chinuiți de soartă, unii dintre ei și-au îngropat copiii, pe care îi plâng, alinându-și durerea cu fotografiile. Este o realitate crudă și foarte dureroasă care nu am crezut că există.

Am simțit că s-au bucurat mult de prezența noastră pentru că am fost surprinsă de reacția unei bunici care, atunci când ne-a văzut, ne-a întrebat dacă o ,,lăsăm să ne pupe că ea este bolnavă doar de bătrânețeˮ. Cum să nu vrei să-i ajuți și mai ales să-i simți aproape, iar noi vom face tot posibilul să-i ajutăm sperând că și alți voluntari vor dori să întindă o mână de ajutor BUNICILOR.

Consilier educativ, Ceică Cristina Luminița

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page