Politic

Daniel Olteanu, președinte ALDE: „Râd amar trei sferturi dintre români când ministrul Drulă vorbește despre dezvoltarea echitabilă a regiunilor”

Minciuna și habarnismul, mai ales atunci când sunt și comunicate senin de la nivel guvernamental, ar trebui să trimită acasă orice ministru.

Unul din ultimele mesaje publice ale domnului Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, arată că acesta ori nu înțelege concepte simple, ori încearcă să ascundă în spatele unor cuvinte întârzierile deja acumulate în mandatul său.

Dl. ministru Drulă știe, cu siguranță, că județul Cluj are deja două autostrăzi, are alocate fonduri pentru metrou prin PNRR în municipiul Cluj-Napoca, are alte investiții în infrastructură pentru un total ce trece de un miliard de euro.

În aceste condiții, ministrul, care e și lider al USR, anunță o nouă investiție în marea infrastructură din județul Cluj, drumul expres Tureni-Dej, vorbind despre „dezvoltarea echitabilă a regiunilor”.

Domnule ministru, râd amar trei sferturi dintre români în momentul în care dumneavoastră vorbiți de „dezvoltarea echitabilă a regiunilor” dând ca exemplu o investiție într-un județ cu două autostrăzi, metrou, drum expres și variante ocolitoare la standard de drum expres.

Aș fi înțeles orice alt argument: volumele de trafic, media zilnică anuală, aglomerația, dar nu să ridicați minciuna până la nivelul la care să subliniați, prin acest exemplu, „dezvoltarea echitabilă a regiunilor”.

Echilibru înseamnă să veniți cu exemple de drumuri expres și autostrăzi nu în Cluj, ci în Maramureș, Bistrița Năsăud, Botoșani, Vaslui sau Ialomița.

Echitate înseamnă să înțelegeți că vom avea trei treceri ale frontierei de vest legate prin autostrăzi sau drum expres: Nădlac (jud. Arad), Borș (jud. Bihor) și Oar (jud. Satu Mare) și nici măcar unul pe granița de est, asta în condițiile în care cel puțin primul tronson al Drumului Expres Albița – Tișița ar fi putea avea și rol de Variantă Ocolitoare pentru municipiul Huși.

„Dezvoltare echitabilă a regiunilor” nu înseamnă, domnule ministru, să întârzie un proiect precum A7 față de calendarul de la începutul mandatului dumneavoastră. Asta nu e o realizare, e un eșec.

Vă rog, domnule ministru, dacă aceasta este politica USR – „luăm de la săraci și dăm la bogați” – să renunțați la a o aplica la nivel guvernamental.

Dacă nu sunteți capabil să contribuiți de la nivelul Ministerului Transporturilor la „dezvoltarea echitabilă a regiunilor”, renunțați, cel puțin, la minciuni.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page