Politic

Dan Șlincu: „Susținerea companiilor românești și crearea de locuri de muncă la nivel local este o prioritate strategică pentru PSD”

Deputatul social-democrat botoșănean Dan Șlincu a făcut un apel de la tribuna Parlamentului către toate partidele politice reprezentate în forul legislativ pentru sprijinirea firmelor românești din fiecare județ.

Este important ca fiecare parlamentar să susțină programele și măsurile inițiate de PSD pentru creșterea și dezvoltarea producătorilor și antreprenorilor de la nivel local, din fiecare județ. Cele două direcții strategice lansate de noi, încă din 2020, „Fabricat în România” și „Cumpără românește!” trebuie să devină mai mult decât deziderate și concepte de bază în sprijinirea IMM-urilor și a mediului de afaceri autohton.”, a declarat Dan Șlincu.

70% dintre măsurile pe care Partidul Social Democrat le-a impus în programul economic al guvernării actuale vizează soluții și scheme de ajutor pentru IMM-uri, în special pentru activități de producție aici în țară. La finalul lunii ianuarie au fost deja lansate primele patru programe de sprijin pentru firmele românești din acest an. Este vorba de „PROGRAMUL IMM PROD”, care se adresează producătorilor locali, inclusiv start-up-urilor inovative, dar și celor care optează pentru reconversia activității în domeniul producției, „PROGRAMUL RURAL INVEST” care reprezintă o măsură de sprijin dedicată întreprinzătorilor din mediul rural și urbanul mic, „PROGRAMUL GARANT CONSTRUCT” prin care sunt susținute IMM-urile din domeniul construcțiilor pentru îmbunătățirea eficienței energetice și „PROGRAMUL INNOVATION”, care garantează creditele ce finanțează proiecte ce pun în valoare invenții și inovații, care susțin exportul și cofinanțează investiții strategice.

Este nevoie de programe naționale permanente, care să se întindă pe mai mulți ani de zile, care să aibă continuitate și care de fiecare dată să pună pe primul plan interesul producătorului și al cumpărătorului. Un produs fabricat în România înseamnă locuri de muncă pentru români, creșterea pieței interne și scăderea prețurilor”, a completat Dan Șlincu.

România începe să se redreseze financiar, încet, dar sigur, după dezmățul iresponsabil din anii precedenți. Bugetul anului 2022, cu PSD la guvernare are cea mai mare sumă pentru investiții, plus alocări consistente pentru sprijinirea populației și economiei, pentru combaterea pandemiei și susținerea IMM-urilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page