ImportantMeteo

Cum va fi vremea până pe 1 noiembrie

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe două săptămâni.

În Moldova, în primele două zile, vremea va fi răcoroasă, cu o medie regională a temperaturilor maxime în jurul a 14 grade şi a minimelor de aproximativ 4 grade. În perioada 21 – 23 octombrie, vremea se va încălzi, astfel încât valorile termice diurne vor tinde spre o medie de 21 de grade, urmând ca în weekend-ul 24 – 25 octombrie acestea să scadă uşor spre 18 – 20 de grade. În tot acest interval temperaturile nocturne vor fi în creştere treptată până la valori medii de 8 – 10 grade. Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de valori termice apropiate de cele normale, în medie cu maxime de 12 – 16 grade şi minime de 4 – 8 grade. Local şi temporar va ploua slab, în perioada 24 – 26 octombrie, dar ploi slabe mai pot apărea trecător şi după data de 27 octombrie.

La munte, prima săptămână va debuta cu vreme rece (19 şi 20 octombrie), când vor fi în medie maxime de 4 – 6 grade şi minime medii între -3 şi 0 grade. În perioada 21 – 23 octombrie se va încălzi, astfel încât valorile termice diurne vor tinde spre o medie de 14 – 15 grade, urmând ca, în weekend-ul 24 – 25 octombrie, acestea să scadă uşor spre 12 grade. În tot acest interval temperaturile nocturne vor fi în creştere treptată până la valori medii în jur de 6 grade. Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de valori termice constante, în medie cu maxime de 8 – 10 grade şi minime de 0 – 4 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, în general slabe cantitativ, va fi în creştere începând cu data de 24 octombrie. Vor fi ploi, iar spre finalul intervalului se vor semnala şi lapoviţă şi ninsori, la altitudini mari.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page