Important

Cum va fi vremea în weekend

După intervalul lung de aproape două săptămâni în care țara noastră a beneficiat de cele mai abundente ninsori din sezonul rece 2020-2021 (mai ales în zona de munte), weekend-ul va aduce în sfârșit o încălzire a vremii, un câmp anticiclonic urmând să se solidifice și să se extindă către centrul și estul continentului.

Precipitațiile vor fi puține în următoarea perioadă și vor cădea cu precădere duminică în nordul țării, ca urmare a intruziunii unui scurt pasaj frontal. Stratul de zăpadă deosebit de consistent de la munte și cerul variabil vor reprezenta o ocazie bună (destul rară în acest sezon) de a petrece weekend-ul în stațiunile montane din România.

Vineri vremea va fi in general frumoasa in toata tara, numai in primele ore ale diminetii urmand sa mai cada izolat unele precipitatii slabe (predominant sub forma de ploaie) in Dobrogea si in nordul extrem al Moldovei.

Vantul va sufla moderat in Carpatii Meridionali si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 6 si 11 grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 9-14 grade in Banat, Crisana, Oltenia si Muntenia si 7-12 grade in Dobrogea si Moldova.

Sambata vremea va fi frumoasa in toata tara, cu un cer variabil spre mai mult senin. Numai dupa inserat in vestul extrem local vor cadea unele precipitatii slabe sub forma de ploaie.

Vantul va sufla slab pana la moderat la munte si mai mult slab in celelalte regiuni.

Temperaturile maxime se vor situa in general intre 9 si 14 grade in Transilvania si Maramures, 12-17 grade in Banat si Crisana si 10-15 grade Celsius in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in extremitatea sud-vestica a Olteniei.

Duminica un scurt pasaj frontal va afecta cu precadere jumatatea nordica a tarii prin precipitatii locale (predominant ploi la altitudini de sub 1000-1200 de metri). Cantitatile de apa estimate de Vremea.ro a se inregistra vor fi in general slabe, doar izolat in Maramures urmand sa se stranga pana la 10-15 mm. Ca urmare a deplasarii rapide a frontului atmosferic si a gradientului termic vertical ridicat, local se vor crea conditii propice (indeosebi in Moldova) si pentru producerea norilor convectivi, din care vor cadea averse insotite de descarcari electrice.

Vantul va sufla tare la munte si in Moldova (cu rafale de pana la 60-80 de km) si slab pana la moderat, cel mult moderat in restul teritoriului.

Maximele termice vor urca la pranz pana spre 9-14 grade Celsius in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana, 14-19 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra pe litoral) si 9-14 grade in nordul Moldovei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page