Meteo

Cum va fi vremea în weekend

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru zilele următoare. Temperaturile se vor situa sâmbătă peste normele perioadei în cea mai mare parte a ţării, iar duminică vremea va fi în general închisă.

Sâmbătă, valorile termice diurne se vor situa sâmbătă peste normele perioadei în cea mai mare parte a ţării, dar cele din timpul nopţii vor marca o scădere faţă de intervalul precedent. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade, iar cele minime în general între -10 şi -2 grade. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a intervalului îndeosebi în centrul teritoriului şi la munte, unde pe alocuri vor fi precipitaţii slabe, mai ales fulguieli.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în estul, sudul şi centrul ţării, cu viteze mai mari în prima jumătate a intervalului, când în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali se vor înregistra rafale de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m se vor depăşi 90…110 km/h, viscolind zăpada depusă.

Duminică, în vestul, nord-vestul şi parţial în centrul ţării, vremea va fi în general închisă, cu înnorări şi ceaţă local persistente în mare parte din interval şi valori termice diurne în jurul celor normale la mijlocul lunii ianuarie. În celelalte zone, vremea va fi uşor mai caldă decât normal, iar norii joşi şi ceaţa se vor forma pe alocuri dimineaţa, dar în special seara şi noaptea. Izolat se va semnala burniţă ce va favoriza depunerile de polei, iar spre sfârşitul intervalului vor fi ninsori slabe pe spaţii mici în Maramureş şi la munte.

Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 8 grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia şi dealurile Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -14 grade în depresiunile intramontane şi 0 grade pe litoral.

Luni, 17 ianuarie 2022, vremea va fi caldă pentru aceastã perioadă din an în majoritatea zonelor. Înnorările vor fi mai persistente în nord, în centru şi în zonele montane şi submontane, iar seara şi noaptea şi în est unde aria precipitaţiilor -ninsori şi lapoviţă- va fi în extindere. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros şi local, mai ales în a doua parte a intervalului, se vor semnala precipitaţii mixte. Izolat, în cursul nopţii, vor fi condiţii de polei.

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade, iar cele minime în general între -4 şi 4 grade.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page