ImportantMeteo

Cum va fi vremea în următoarele zile

Vremea va fi predominant frumoasă în următoarele zile.

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări pe arii restrânse în grupa vestică a Carpaților Meridionali. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre valori în jurul a 7 grade. Cu totul izolat, vor fi condiții de ceață în zonele joase.

Miercuri, vremea va fi frumoasă, dar călduroasă după-amiaza în zonele de câmpie. Cerul va fi mai mult senin, exceptând din a doua parte a nopții regiunile sud-estice, unde pe arii restrânse vor fi nori joși sau ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, cu precădere în zona Carpaților Meridionali, iar ziua pe suprafețe mici și în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 și 32 de grade, cele mai scăzute valori urmând a se înregistra pe litoral și în estul Transilvaniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Joi, vremea va fi caldă, pe suprafețe mici călduroasă după-amiaza la câmpie. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea în nordul, centrul, nord-estul țării și la munte, unde pe arii în general restrânse vor fi ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în a doua parte a intervalului în estul teritoriului și local în vest, iar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 32 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 10 și 18 grade. În primele ore ale zilei, pe arii restrânse în sud-est vor fi nori joși sau ceață.

Vineri, vremea se va răci față de ziua anterioară, accentuat chiar în jumătatea de nord a țării, urmând astfel a se înregistra valori termice în general în jurul celor normale. Cerul va fi variabil, cu înnorări și temporar ploi, ziua local la munte-în special în zona Carpaților Meridionali și pe arii mai restrânse cu o probabilitate mai mare în centrul țării, iar începând din orele serii pe suprafețe mici în sudul teritoriului. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor, viteze mai mari la rafală urmând însă a se înregistra, pe arii restrânse în cele sud-estice și în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în nordul Moldovei și în depresiuni și în jurul a 28 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 4 și 14 grade.

Sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale datei. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, exceptând în primele ore ale intervalului regiunile sudice unde vor fi înnorări și izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări ziua în estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 24 de grade, iar cele minime în general între 6 și 14 grade.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page