Meteo

Cum va fi vremea în luna aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunţă, vineri, că temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea zonelor ţării în următoarele patru săptămâni. Precipitaţiile, însă, vor înregistra un excedent în prima parte a intervalului.

ANM a emis, vineri, estimări meteorologice pentru intervalul 30.03.2026 – 27.04.2026, interval care include și perioada Paștelui, sărbătorit pe data de 12 aprilie.

Săptămâna 30.03.2026 – 06.04.2026

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, dar şi local deficitar în extremitatea de nord-vest a teritoriului

Săptămâna 06.04.2026 – 13.04.2026

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice şi nordvestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Săptămâna 13.04.2026 – 20.04.2026

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru aceast interval, în cea mai mare parte a teritoriului.

Săptămâna 20.04.2026 – 27.04.2026

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.

Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2006-2025.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page