Meteo

Cum va fi vremea în această săptămână

Vremea va fi rece în primele două zile ale săptămânii, dar de miercuri temperaturile vor reveni la normal, urmând să se situeze în jurul normelor climatologice ale perioadei.

Luni, vremea va fi rece pentru această perioadă în special în cursul nopții. Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 și 7 grade, mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi mai mult senin în regiunile intracarpatice și variabil în rest, cu înnorări temporare în cursul zilei în Dobrogea și în dealurile Olteniei și Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, unde se vor atinge viteze de 55…60 km/h, iar trecător și în zona Carpaților Meridionali. Dimineața și noaptea, în zonele joase se va semnala ceață.

Marţi, vremea se va menține rece în cea mai mare parte a țării, în special în timpul nopții. Temperaturile maxime se vor situa între 9 și 16 grade, iar cele minime între -7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 10 grade pe litoral. În Dobrogea, sudul Moldovei, Muntenia și parțial în Oltenia, norii de nivel jos vor persista în cea mai mare parte a intervalului, iar cu totul izolat în cursul zilei vor fi condiții de burniță sau ploaie slabă. În celelalte regiuni, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, în regiunile estice și în zona Carpaților Meridionali. Dimineața și noaptea, pe alocuri în zonele joase va fi ceață.

Miercuri, în ţară, valorile termice diurne se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în zonele joase din sudul și sud-estul țării, unde izolat vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 17 grade, iar cele minime între -6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 10 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief, va fi ceață.

Joi, în ţară, valorile termice vor fi în continuare apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sudice și sud-estice, însă condițiile de burniță sau ploaie slabă, vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor situa între 11 și 17 grade, iar cele minime între -6 grade în estul Transilvaniei și 9 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief, va fi ceață, transmite ANM.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page