JudetLocal

Ctitorul Schitului din Hudești a fost condus pe ultimul drum – FOTO

Peste o sută de persoane l-au condus pe ultimul drum, astăzi la prânz, pe regretatul Vasile Macoviciuc, ctitorul Schitului din Alba.

Slujba de înmormântare a avut loc la ”Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”” din satul Alba, comuna Hudesti, unde ctitorul Schitului Alba şi-a petrecut mai bine din jumăte din viaţă.

Preţuit de întreaga comunitate și de toţi cei care de-a lungul timpului l-au cunoscut şi au simţit bunătatea şi aplecarea acestuia spre binele semenilor săi, Vasile Macoviciuc s-a stins din viață, joi, 1 Aprilie , la vârsta de 87 de ani, în mijlocul familiei.

Au venit să-i aducă un ultim omagiu credincioşi din comunitate,dar și oamenii care l-au cunoscut şi l-au apreciat, cu toţii s-au închinat, alături de familia îndurerată, celui care a avut o dărnicie de nedescris în timpul vieţii sale.

În semn de ultim omagiu, adus lui Vasile Macoviciuc, la înmormântare a fost prezenţi : Părintele David Stoiande la parohia din Mlenăuti ,părintele Mihai Holovciuc din Vatră şi părintele Parohdin din Alba, Adrian Spinosu.

Vasile Macoviciuc a fost un mare iubitor al lui Dumnezeu și tot ce a făcut a făcut pentru suflet şi nu pentru trup. El a rămas un exemplu al iubirii de locul natal și noi am învăţat de la el cum să iubim aproapele şi cum să procedăm să fim iubiți de Dumnezeu. Prin dragostea neţărmuită faţă de Dumnezeu, el a ridicat Schitul din satul natal Alba şi a contribuit la înfrumusețarea acestuia. Părintele Adrian Spinosu şi-a amintit tocmai despre această latură caldă a lui nea Vasile: ”Una dintre laturile sale importante a fost aceea, un om echilibrat, un om care toată viața lui a făcut doar voia domnului. Te asculta şi te sfătuia, având un bun-simţ şi o eleganţă rar întâlnită.”

Neobosit în munca sa de zi cu zi, ctirorul Schitulului din Alba-Hudești s-a stins lăsând în urma să exemplul său de dărnicie şi înţelegere, de dragoste şi ascultare. Cei din familia sa și ceilalţi membri vor duce mai departe lucrarea de zidire făcută cu atâta dăruire de Vasile Macoviciuc.

Dumnezeu să-l Ierte!!!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page