social

Ctitorie a Patriarhului Teoctist Arăpașu, biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din satul Victoria a fost resfințită – FOTO

Ctitorie a Patriarhului Teoctist Arăpașu, biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din satul Victoria, comuna Stăuceni, județul Botoșani a primit ieri, în Duminica Samarinencei, veșmântul resfințirii, scrie Ziarul Lumina. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, marcându‑se cu această ocazie și împlinirea a 100 de ani de atestare a satului Victoria și a 30 de ani de la slujba de târnosire a lăcașului de cult, săvârșită de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

În Duminica a 5‑a după Paști, 30 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba de resfințire a Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Victoria, comuna Stăuceni, județul Botoșani. Biserica a fost construită între anii 1986 și 1991, fiind al treilea lăcaș de cult al acestui sat, după capela de lemn și clopotnița, ridicate în 1921, și „biserica din păpușoi” înălţată în 1968.

Actuala biserică a fost construită, într‑o perioadă de mari încercări, prin purtarea de grijă și cheltuiala vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, originar din aceste locuri. Ajutoare apropiate în această lucrare i‑au fost părintele Grigore Diaconu, pe atunci protopop al Protopopiatului Botoșani, preotul Octavian Poduț, care suplinea pe atunci Filia Victoria, și domnul Mihai Arăpașu, nepot al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Sfințirea a avut loc în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, 13 octombrie 1991, și a fost săvârșită de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovniei, înconjurați de un sobor de ierarhi, preoți şi diaconi, precum și numeroși credincioși.

Anii trecuți de la această sfințire și‑au pus pecetea asupra sfântului lăcaș, astfel că în anul 2017, la inițiativa preotului paroh Andrei Costin, au început noi lucrări de restaurare, renovare și înfrumusețare a bisericii, precum și a întregului ansamblu parohial. Dintre lucrările efectuate pot fi menționate: vopsirea acoperișului, restaurarea și văruirea exteriorului bisericii, pictarea ocnițelor, peste 110 icoane în tehnica „fresco”, montarea ferestrelor din lemn de stejar, curățarea și izolarea pardoselii din marmură, pictarea spațiilor rămase nepictate din biserică, precum și curățarea picturii interioare. S‑au procurat veșminte noi, obiecte de cult, traverse, mochete, sistem de sonorizare, s‑a îmbunătățit sistemul de încălzire și răcire, s‑a placat soclul cu piatră din zona Agapiei, s‑au turnat și placat cu piatră naturală noi trotuare și alei, s‑a instalat un sistem de iluminat arhitectural. În tot acest timp s‑a lucrat și la casa praznicală, sfințită în 2019, la casa parohială, dar și la amenajarea peisagistică a incintei sfintei biserici. Toate aceste lucrări au fost susținute prin jertfa și contribuția credincioșilor iubitori de frumos, credință și tradiție, cu sprijinul Primăriei Stăuceni și al edilului Cozmin‑Iulian Epuraș, precum și al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Sursa: Ziarul Lumina

ica 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page