Politic

Cosmin Andrei: „SPORT DE MASĂ PENTRU TOȚI COPIII DIN BOTOȘANI” este programul meu pentru stimularea copiilor să facă mișcare  

Sunt tată, am o familie la care țin enorm și îmi doresc să fac din Botoșani un oraș frumos în care copiii noștri să se simtă bine. Un oraș în care copiii botoșăneni să aibă parte de o bună educație, inclusiv să facă mișcare, să facă sport și să aibă unde să se ducă dacă vor să alerge, să joace fotbal, baschet, volei sau să practice orice alt sport le place. De aceea am propus alături de colegii mei care candidează pentru Consiliul Local, Programul „SPORT DE MASĂ PENTRU TOȚI COPIII DIN BOTOȘANI” prin care să stimulăm toți copiii și tinerii să facă mișcare”, a declarat Cosmin Andrei.

Candidatul social-democrat pentru Primăria Municipiului Botoșani dorește prin Programul „SPORT DE MASĂ PENTRU TOȚI COPIII DIN BOTOȘANI” să acorde acces gratuit la terenurile de sport ale școlilor, în afara orelor de curs pentru copiii și tineri din fiecare cartier.

În toate consultările pe care le-a avut cu botoșănenii din fiecare zonă a orașului, mai ales după ridicarea Stării de Urgență, majoritatea părinților pe care i-a întâlnit i-au spus lui Cosmin Andrei că vor ca și copiii lor să aibă acces la locurile de joacă și zonele de sport amenajate în cadrul grădinițelor de stat din Botoșani.

Locurile de joacă publice și din parcuri sunt închise, iar părinții sunt pur și simplu disperați că nu știu unde să își ducă copiii pentru a nu se îmbolnăvi și pentru a nu fi nevoiți să scoată din buzunar bani pentru a închiria spații private pentru activități sportive. De aceea, voi propune domnului primar Flutur să accepte Hotărârea de Consiliu Local pe care i-o înaintez pentru a pune la dispoziția copiilor, spațiile de joacă și cele sportive de la grădinițe și școli, astfel încât copiii să nu mai fie nevoiți să stea prin parcări sau să joace fotbal pe stradă”, a declarat Cosmin Andrei.

Cosmin Andrei consideră că toți copiii au nevoie să facă mișcare în fiecare zi. De aceea trebuie încurajați să facă sport ca să își mențină o stare de sănătate bună. Avem nevoie de un oraș în care fiecare copil să aibă perspective de viitor, astfel încât atunci când va crește mare să rămână aici, alături de familie, pentru a se bucura împreună de nepoți și de realizările din viață. Nu mai putem să stăm pasivi să privim cum viitorul copiilor noștri este decis cei depășiți de vremuri, de cei dezinteresați de problemele noastre. Veniți la vot, ca să ne decidem noi viitorul!

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200019.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page