Sport

Cornel Șfaițer: ,,Dinamo nu va muri, indiferent de liga în care va juca”

Cornel Șfaițer, membru Elite în Programul DDB a recunoscut că este foarte trist după ce Dinamo a pierdut barajul cu Universitatea Cluj, scor 1-3 la general.

Președintele clubului Poli Iași, a vorbit despre situația lui Dinamo după retrogradarea în Liga 2 și este de părere că urmează câteva zile decisive pentru ”câini”.

”E foarte dureros să văd că Dinamo a retrogradat. Îmi amintesc marile meciuri din cupele europene, de istoria acestui club. Am văzut că și rivalii regretă acest moment.

Cred că s-a greșit foarte mult în iarnă. Demiterea lui Mircea Rednic a fost o mare greșeală, cred că Dinamo ar fi evitat barajul dacă el rămânea antrenor. Au fost aduși jucători cu experiență, dar n-au reușit să formeze o echipă. S-au schimbat prea mulți antrenori, jucătorii nu au avut pregătire fizică. Nu cred că vor mai rămâne acești jucători la Liga 2, ar fi foarte greu pentru club să le plătească salariile.

Eu știu ce bugete sunt la Liga 2, dar nu e momentul să vorbim despre acest lucru. Cineva trebuie să iasă în față acum și să spună ce urmează pentru Dinamo. Rapid a luat-o de jos, de la Liga 4, iar acum este un club curat. Se va face și noul stadion. Trebuie să aflăm în ce ligă va continua Dinamo.

Eu cred că echipa poate juca în Liga 2, dar le va fi foarte greu. În primul rând, echipele care retrogradează din Liga 1 reușesc cu greu să se adapteze. Sunt mult mai puțini bani la Liga 2, iar Dinamo are deja datorii foarte mari. Ei n-au găsit un finanțator la Liga 1, iar acum mă tem că va fi și mai greu.

Când ai datorii de peste cinci milioane de euro, e foarte greu să mai ieși din insolvență. Acum trebuie să preia cineva controlul clubului, să iasă în față și ne spună ce va urma. Indiferent de liga în care va juca, Dinamo nu va muri. Este un brand prea mare”, a spus Cornel Șfaițer, potrivit playsport.ro.

”Ne cerem scuze în fața suporterilor, trebuie să ne uităm ce vom face de mâine.

E o dezamăgire extremă si mă gândesc în primul rând că e important să vedem ce se intamplă de mâine. Dincolo de rezultatul sportiv, fără finanțare această echipă nu poate ieși din insolvență. Acum se strâng putin termenele, că nu mai avem banii din drepturi, dar rămânem în același loc și căutăm finanțator.

Oameni sunt care încă ajută clubul cu bani, de mâine o să vedem ce e e de facut. Desi era o perspectiva Liga a doua, nu ne gândeam că se va putea ajunge în situatia asta dramatica. (S a luat in calcul desfiintarea?) Nici vorbă, așa cum echipa a fost ajutată până în acest moment va fi și în continuare, e drept că mult mai greu.

Nu stiu dacă DDB va mai fi ajutată cu bani. Suporterii sunt suporterii lui Dinamo în orice ligă ar fi. E adevărat că investitorii nu s-au prea înghesuit, dar sper ca odată ce va fi depășit momentul, oamenii să realizeze că poate fi un moment zero si echipa să fie ajutată. La discuțiile avute cu suporterii, nimeni nu a amenințat pe nimeni”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page