ImportantPolitic

Consiliul Politic Național al PSD a validat candidații social-democrați de la Botoșani pentru Parlamentul României

Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că în urma ședinței Consiliului Politic Național din 20 octombrie au fost validați toți candidații care au fost votați în forurile statutare de la nivel local pentru Parlamentul României.

Colegii mei, care au primit susținerea Organizației PSD Botoșani, au fost confirmați și de conducerea centrală a partidului nostru. Pornim pe un nou drum de 4 ani, în care avem candidați, atât parlamentari cu experiență, cât și oameni noi, tineri bine pregătiți în medicină, economie, învățământ, administrație publică, care au demonstrat că pot face performanță în domeniile în care își desfășoară activitatea. Am constatat alături de toți botoșănenii și toți românii că, în timp ce PSD vine cu o nouă viziune, cu un nou proiect şi cu o nouă echipă, în care accentul este pus pe valoare, pe competență, pe integritate, PNL rămâne marcat de clientelism, de impostură și de politicianism profitor, prin candidații pe care i-au propus”, a declarat Doina Federovici.

Oamenii de valoare, profesioniștii, vin la PSD pentru că Guvernul Orban a refuzat și refuză să-i asculte. Guvernul lui Iohannis și PNL a refuzat şi refuză orice proiect, orice soluție economică, sanitară sau de altă natură și respinge dialogul cu oricine nu e în gașca lor. În lipsă de valori, în criză de soluții, PNL a pus pe listele pentru alegerile parlamentare, traseiștii ori reșapații de la alte partide.

Din păcate, în loc să dezbatem public soluții și programe de guvernare în domeniile prioritare în acest moment pentru fiecare județ din țară și mă refer la sănătate, educație, locuri de muncă, investiții în infrastructură, așa cum a început PSD să comunice, asistăm la un limbaj violent și jignitor din partea prim-ministrului, Ludovic Orban, la adresa celor care nu susțin PNL. Liberalii, disperați că pierd puterea, vor să provoace PSD la o dispută politică pentru a deturna atenția de la eșecul guvernului în gestionarea pandemiei și în protejarea locurilor de muncă ale românilor. În loc să prezinte soluții și să ia măsuri eficiente pentru România, PNL mizează pe scandal și amenințări. În acest fel, Orban încearcă să cosmetizeze rezultatele electorale cu mult sub așteptări de la alegerile locale”, a subliniat Doina Federovici.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page