ImportantLocal

Consiliul Județean a aprobat parteneriatul cu ADR Nord-Est pentru Drumul „Vămii” și modernizarea Memorialului Ipotești

Fondurile europene pot contribui esențial la dezvoltarea județului, motiv pentru care noua conducere a Consiliului Județean Botoșani pune un mare accent pe atragerea și utilizarea lor.

Astăzi, 18 ianuarie, într-o ședință extraordinară convocată de către președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, consilierii au adoptat proiectul „Sprijin la nivelul regiunii Nord-Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027”.

Proiectul are o importanță majoră, pentru că în baza lui se vor putea semna contractele de finanțare cu Acordul de parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est prin care vor fi finanțate din fondurile europene cheltuieli eligibile de aproximativ patru milioane de lei pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean DJ 282 Hănești – Săveni – Rădăuți Prut” (Drumul „Vămii”) și pentru proiectul „Modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu»”.

Contribuția județului la cele două proiecte va fi de 2% din totalul cheltuielilor eligibile, adică mai puțin de 80.000 de lei.

„Este un pas mare înainte pentru realizarea celor două proiecte. Sperăm ca până la sfârșitul lunii să semnăm și acordul de finanțare cu ADR Nord-Est, astfel încât, în cel mai scurt timp, să scoatem la licitație elaborarea documentației tehnico-economice, pentru ca în momentul în care vor disponibile fondurile din noul ciclul de finanțare europeană 2021-2027 să avem două proiecte mature, care să ne dea garanția că lucrurile nu vor trena. Aceste proiecte arată deschiderea noastră către toate domeniile vieții sociale. Este importantă atât infrastructura rutieră, fără care nu ne putem dezvolta ca regiune, dar și cultura, care reprezintă fundamentul omului modern”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Prin Drumul „Vămii” se vor reabilita și moderniza 48,829 kilometri de drum județean, care fac legătura între actualul proiect de investiții „Regiunea Nord-Est – Axa rutieră strategică 2: Botoșani – Iași” și Vama Rădăuți Prut.

Proiectul, estimat la o valoare totală de aproximativ 40 de milioane de euro, va fi finanțat prin Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027.

Prin proiectul privind „Modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu»” se urmărește atât reabilitarea exterioară, cât și a obiectivelor de patrimoniu. Reabilitarea exterioară va presupune un sistem modern de iluminat, amenajare peisagistică, reabilitarea aleilor, instalarea unui mobilier stradal și realizarea unei copertine pentru amfiteatrul exterior, în vederea creării condițiilor pentru atragerea vizitatorilor, a valorificării spațiilor Memorialului prin transformarea lor în zone de agrement. Reabilitarea obiectivelor de patrimoniu presupune modernizarea sistemului de încălzire și anveloparea clădirii muzeului tematic. Astfel, se vor crea condiții optime pentru vizitare și se va reconstitui atmosfera din cea de a doua jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX.

Și acest proiect, estimat la o valoare totală de peste 4,1 de milioane de euro, va fi finanțat prin Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page