AnunturiLocal

COMUNICAT | Acţiune coordonată de Inspecţia Muncii privind verificarea modului de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcţiilor

În  perioada  februarie – noiembrie  2016,  se  va desfăşura  campania de control privind verificarea  modului  de  respectare  a cerinţelor minime  de  securitate  şi  sănătate  în muncă  la  lucrările  din domeniul construcţiilor.  Aceasta se va desfăşura în două etape, una  de instruire şi una de control la angajatori.

I.MOTIVAREA ACŢIUNII

Activităţile din domeniul construcţiilor,datorită complexităţii şi existenţei riscurilor specifice, sunt, la nivel european, activităţi în care riscul de accidentare pentru lucrători este de două ori mai mare, iar riscul de deces este chiar de trei ori mai ridicat, în raport cu lucrătorii din alte sectoare de activitate.

În perioada 2002-2014, Inspecţia Muncii a organizat şi coordonat campanii naţionale şi acţiuni sectoriale care au avut ca ţintă mărirea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor din domeniul construcţiilor cu privire la obligativitatea luării de măsuri care să vizeze  securitatea  şi  sănătatea lucrătorilor, precum  şi asupra faptului că respectarea acestor măsuri conduce la beneficii socio-economice :

  • verificarea respectării îndeplinirii cerinţelor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă în activitatea desfăşurată de angajatori.

II.GRUPUL ŢINTĂ

Angajatori şi lucrători care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor, cod CAEN 41, 42 şi 43 – privind utilizarea în muncă de către lucrători  a echipamentelor de muncă specifice domeniilor construcţiilor de clădiri şi a lucrărilor speciale de construcţii.

III. OBIECTIVELE ACŢIUNII

Obiective generale :

  • Creşterea gradului de conştientizare al angajatorilor şi al lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte respectarea prevedrerilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, având obiectiv declarat instaurarea stării de bine la locul de muncă, cu consecinţe benefice în plan social şi profesional ;
  • Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, de către angajatorii din domeniul construcţiilor.

Obiectivul specific este verificarea respectării de către angajatorii din construcţii, a cerinţelor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la şantierele temporare şi mobile în care se desfăşoară :

  • Lucrările de săpături
  • Lucrările de termoizolaţii.

În cadrul acţiunilor de control, se va verifica modul în care se respectă prevederile

următoarelor acte normative în vigoare din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă :

  • Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 ;
  • G. nr.1425 din 11 octombrie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006, modificată şi completată ;
  • G. nr. 971 din 26 iulie 2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de  securitate  şi/sau  sănătate  la  locul  de muncă
  • G. 1048 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă ;
  • G. 300 din 2 martie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile, modificatp şi comppletată ;
  • G. 1146 din 30 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă ;
  • G. 493 din 12 aprilie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot ;
  • G. 1051 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorso-lombare ;
  • G. 600 din 13 iunie 2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă ;
  • G. 355 din 11 aprilie 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, modificată şi completată ;
  • Prescripţiile tehnice ISCIR PT R1-2010 MASINI DE RIDICAT (macarale, mecanisme de ridicat, stivuitoare, platforme autoridicătoare şi platforme ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi, elevatoare pentru vehicule şi maşini de ridicat de tip special).

 

Stelian Metler

Inspector Şef

Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page