Local

Cine sunt șoferii care nu-şi vor mai putea reînnoi permisul de conducere din cauza unor boli de care suferă

Românii care vor să obţină permis auto sau cei care trebuie să-şi reînnoiască carnetul de conducere expirat sunt obligaţi să efectueze un examen medical în scopul depistării uneia sau mai multor afecțiuni care i-ar putea împiedica să conducă un vehicul.

Unii români nu-şi vor mai putea reînnoi permisul de conducere. Este vorba despre cei care suferă de anumite boli prevăzute în ORDIN nr. 1.162 din 31 august 2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, emis de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit legislației, pentru a putea conduce un autovehicul pe drumurile publice, cei interesați trebuie să aibă, pe lângă cunoștințele teoretice și practice necesare, și o serie de aptitudini fizice și mentale. Acestea se determină în urma unei examinări medicale, procedură obligatorie atât la obținerea permisului auto, cât și la reînnoirea acestuia. Dacă se constată că o persoană suferă de anumite afecțiuni, obținerea sau reînnoirea permisului auto poate fi amânată sau, în anumite cazuri, chiar refuzată, potrivit avocatnet.ro.

Şoferii autovehiculelor din categoriile A, A1, A2, AM, B, B1 și BE sunt încadrați în grupa 1, în timp ce șoferii vehiculelor din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E sunt încadrați în grupa 2.

Persoanele cu probleme mari de vedere nu pot obţine permis de conducere auto

Pentru a obține sau reînnoi un permis de conducere încadrat la grupa 1, solicitanții trebuie să aibă o acuitate vizuală binoculară, dacă este necesar, cu lentile de corecție, de cel puțin 0,5, când se utilizează ambii ochi.

Pe de altă parte, pentru un permis din grupa 2, acuitatea vizuală, cu lentile de corecție, dacă este necesar, trebuie să fie de cel puțin 0,8 la ochiul cel mai bun și de cel puțin 0,1 la celălalt ochi. Dacă se utilizează lentile de corecție pentru a obține valori de 0,8 și 0,1, acuitatea respectivă (0,8 și 0,1) trebuie să se obțină fie prin corecție cu ajutorul ochelarilor de maximum plus opt dioptrii, fie cu ajutorul lentilelor de contact. Corecția trebuie să fie bine tolerată.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page