ImportantLiga 1Sport

CFR Cluj – FC Botoșani 2-1

CFR Cluj a câștigat meciul cu FC Botoșani, scor 2-1, și pune presiune pe liderul CS Universitatea Craiova.

CFR Cluj părea să nu aibă vreo emoție în fața unui FC Botoșani decimat, cu o mulțime de absențe. Gabriel Debeljuh a deschis rapid scorul, după 15 minute, dintr-o centrare impecabilă a lui Camora. Oaspeții au ripostat însă prompt, prin Realdo Fili. Albanezul a egalat în minutul 26, cu un șut violent, potrivit gsp.ro

Dan Petrescu nu a avut stare pe banca gazdelor. S-a certat non-stop cu Sebastian Colțescu și a fost într-un final trimis în tribune. Când presiunea începea să se simtă în tabăra campioanei, Vinicius a ieșit din nou la rampă. De data asta nu a înscris cu capul, ci cu un șut puternic din 12 metri.

3 goluria marcat Vinicius în acest debut de sezon, toate decisive (1-0 cu Hermannstadt, 1-0 cu Djurgarden)

Datorită victoriei de astăzi, CFR Cluj ajunge la 15 puncte după primele 7 meciuri. E în continuare neînvinsă și are de recuperat 3 puncte față de liderul CS Universitatea Craiova. Oltenii mai au și un meci de jucat, mâine, cu Dinamo. FC Botoșani a pierdut a treia partidă la rând și se îndepărtează de locurile de play-off. Ocupă în acest moment locul 7, cu doar 8 puncte strânse în 7 meciuri.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page