Sport

CFR Cluj a obținut doar un egal cu FC Botoșani, scor 1-1

CFR Cluj a obținut doar un egal cu FC Botoșani, scor 1-1, în etapa 20 a Superligii. Un pas greșit neașteptat al campioanei, care se încurcă de echipa care vine după 0-8 cu Farul și 0-2 cu juniorii FCSB-ului.

Elevii lui Dan Petrescu au început bine partida, având două ocazii în primul sfert de oră. În minutul 14, Deac l-a lansat perfect în adâncime pe Bîrligea, însă extrema ardelenilor a tras direct în portar. Un minut mai târziu, Manea a aruncat lung de la margine, iar Lovro Cvek a reluat cu capul în bara transversală.

În minutul 25, Rangelo Janga a primit o pasă foarte bună de la Ciprian Deac, însă Pap a fost din nou la post. Trei minute mai târziu, Lovro Cvek a deschs scorul. Manea a centrat din partea dreaptă, iar mijlocașul croat a scăpat de marcajul lui Sadiku și a trimis balonul în poartă, cu o lovitură puternică de cap.

CFR, ce rușine! Campioana obține doar un egal cu echipa umilită de Farul și de juniorii lui FCSB!

Prima mare ocazie a părții secunde a venit abia în minutul 75, când Zabou a reluat o centrare excelentă venită din banda stângă de la Țigănașu, puțin pe lângă stâlpul din stânga al porții lui Scuffet. În minutul 87, Malele a trimis moale, pe centrul porții, dintr-o pasă venită de la Daniel Bîrligea.

Elevii lui Flaviu Stoican au dat lovitura în minutul 90+1. Mihai Roman l-a culcat pe Yuri și a șutat din unghi printre picioarele fundașului și ale portarului Scuffet. Mingea s-a scurs pe linia porții, de unde Dragu a împins-o în plasă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page