
Filiala Botoșani a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) organizează luni, 13 iulie 2026, cea de-a XXII-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român, un eveniment de tradiție dedicat profesioniștilor din domeniul financiar-contabil.
Manifestarea va avea loc începând cu ora 14:00, la Popas Cucorani – Sala „Luceafărul”, și se va desfășura sub tema „#SmartAccounting powered by AI. A fi sau a nu fi?”, punând în prim-plan impactul inteligenței artificiale, al automatizării și al transformării digitale asupra profesiei contabile.
Tema ediției din acest an invită la o reflecție asupra modului în care profesioniștii contabili își pot păstra relevanța într-o economie în care tehnologia preia tot mai multe procese operaționale. Organizatorii subliniază că provocarea nu este dacă profesia va continua să existe, ci modul în care aceasta se va adapta noilor realități digitale.
Potrivit CECCAR, „a fi” în noul context economic înseamnă asumarea unui rol strategic, în care contabilul devine arhitect al încrederii, interpret al datelor inteligente și partener în luarea deciziilor de business. În schimb, menținerea exclusivă a unui model tradițional de lucru poate conduce la pierderea relevanței într-un mediu economic aflat într-o continuă transformare.
Evenimentul va avea și o componentă festivă, fiind organizată ceremonia de premiere a profesioniștilor contabili care au obținut rezultate deosebite în anul precedent, în cadrul Topului local al membrilor CECCAR.



