Diverse

Ce trebuie să conțină trusa medicală de concediu?

Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/urgen-a-prim-ajutor-kit-medicamente-5673523

A venit vremea să-ți faci bagajele pentru mult așteptatul concediu și vrei să te asiguri că ai toate cele necesare. Ei bine, asigură-te că îți echipezi corespunzător trusa medicală și că o pui și pe aceasta în bagaj. Trusa medicală este esențială în orice călătorie, pentru că nu știi niciodată când se întâmplă incidente și ai nevoie de îngrijiri. Totuși, aceasta trebuie echipată complet pentru a răspunde oricărei nevoi medicale. Ca să te asiguri că nu uiți ceva important, iată mai jos care sunt produsele medicale absolut necesare în concediu.

  1. Analgezice 

O durere de cap îți strică voia bună din vacanță și poate apărea de nicăieri. De asemenea, menstruația își poate face apariția pe neașteptate, mai ales atunci când călătorești în străinătate. Aceasta poate veni la pachet cu dismenoree (dureri menstruale). Prin urmare, adaugă în trusa medicală medicamente pentru durere, cum sunt cele pe bază de ibuprofen sau paracetamol, disponibile fără prescripție medicală.  

  1. Produse pentru îngrijirea rănilor

În caz de răni minore sau extinse, trebuie să ai la îndemână:

  • plasturi – pentru răni minore;
  • apă oxigenată și rivanol;
  • bandaje sau comprese sterile; 
  • bandă adezivă medicală, pentru fixarea bandajelor;
  • foarfece, pentru tăierea bandajelor;
  • pensetă, pentru extragerea corpilor străini de la nivelul rănilor (țepi, așchii, cioburi);
  • șervețele dezinfectante, pentru dezinfectarea instrumentelor;
  • dezinfectant pentru mâini: se utilizează obligatoriu înainte de a îngriji o rană. 

 

  1. Produse pentru îngrijirea entorselor și luxațiilor

În cazul unei entorse sau al unei luxații, este necesară aplicarea unei comprese reci. De aceea, este recomandat să ai la tine o pungă de gheață instant, care nu necesită răcire în congelator. De asemenea, o cremă antiinflamatoare (cum ar fi cea cu diclofenac) este necesară în acest caz.

  1. Produse pentru tulburările gastrointestinale

Ultimul lucru pe care ni-l dorim într-o călătorie sunt problemele digestive, cum ar fi diareea, constipația, răul de mișcare sau arsurile la stomac. Din păcate, însă aceste probleme sunt frecvente în timpul călătoriilor, mai ales, în străinătate, din cauza modificării alimentației. Așadar, pune în trusa medicală și pastile pentru răul de mișcare, antiacide, antidiareice, bactericide și laxative.

  1. Produse împotriva înțepăturilor de insecte

În sezonul cald, insectele îți pot strica vacanța, deoarece acestea sunt la tot pasul în natură. Pune în trusa medicală un spray repelent pentru insecte, dar și o soluție pentru tratarea înțepăturilor de insecte (mâncărimi, iritație).

  1. Produse pentru răceală și gripă

Nu poți ști când contractezi un virus, așa că trebuie să fii pregătit. Echipează-ți trusa cu:

  • termometru;
  • antitermice (ibuprofen, paracetamol) sau plicuri pentru răceală și gripă;
  • antitusive (pentru tuse seacă) și expectorante (pentru tuse productivă);
  • spray decongestionant nazal (picături pentru nas);
  • pastile pentru gât;

 

  1. Produse pentru alergii

Dacă ai istoric de alergii, este important să iei la tine:

  • antihistaminice orale;
  • unguent pentru tratarea simptomelor alergice cutanate. 

 

  1. Produse pentru probleme dermatologice

În cazul unei iritații sau al unei arsuri solare, trebuie să ai la îndemână un gel aloe vera, care este util și pentru calmarea eczemelor, iritațiilor, rănilor.

De asemenea, asigură-te că ai și o cremă de protecție solară de minim 30, pentru că este mai simplu să previi decât să tratezi.

  1. Tratamentul actual

Nu în ultimul rând, trebuie să te asiguri că respecți tratamentul recomandat de medic, fie că este vorba despre unul cronic, fie despre unul pentru o afecțiune acută. Așadar, pune în trusă și medicamentele pe care trebuie să ți le administrezi. Pune mai multe comprimate decât sunt necesare în zilele de concediu, pentru că nu poți ști dacă acesta se va prelungi. 

 

În concluzie, trusa medicală nu trebuie să lipsească din bagajul pentru călătorie. Echipeaz-o corespunzător și bucură-te de vacanță fără griji.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page