Educatie

Ce se întâmplă cu simulările și tezele de anul acesta

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat, joi, că tezele şi simulările se vor derula normal, întrucât se doreşte ca noul an şcolar să decurgă normal. În plus, oficialul a subliniat că şi examenul de Bacalaureat va rămâne neschimbat şi că, un Bacalaureat unitar, bazat pe competenţe, ar putea să apară, cel mai devreme în anul 2027.

,,În momentul de faţă, tezele se vor da normal, simulările se vor derula normal. Mai mult decât atât, la clasa a II-a, a IV-a a VI-a (…) vrem corectarea informatizată şi corectarea datelor pe fiecare item, ca să avem o relevanţă şi să fie un instrument de decizie cu privire la porţiunile din materie în care trebuie intervenit mai puternic. Se vor da simulări, se vor da teze, vrem să se deruleze normal acest an. Din punct de vedere al admiterii la liceu (…) nu va fi niciun fel de schimbare anul acesta. O schimbare necesită consultare, trebuie să fie anunţată cu cel puţin un an înainte, deci admiterea la liceu, în vara viitoare, se va da exact după aceleaşi reguli după care s-a dat şi anul acesta”, a precizat Sorin Cîmpeanu, la un post TV.

Ministrul Educaţiei a subliniat că şi examenul de Bacalaureat va rămâne neschimbat şi că, un Bacalaureat unitar, bazat pe competenţe, ar putea să apară, cel mai devreme în anul 2027.

Sursa: realitatea.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page