Judet

Campania „Un cămin sigur pentru copilul tău” a ajuns la Havârna – FOTO

Pompierii botoșăneni au predat, astăzi, la Havârna, lecția siguranței copiilor în propriul cămin. Părinții și elevii care frecventează Școala Gimnazială “Ioan Cernat” din comună au participat la o nouă acțiune de informare și educare preventivă din cadrul campaniei “Un cămin sigur pentru copilul tău”.

Salvatorii le-au arătat părinților, bunicilor și celor care au în grija copii, pericolele la care sunt expuși cei mici în propriile locuințe, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.

La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani și al Autorității Teritoriale de Ordine Publică, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.
Șase copii care provin din familii cu posibilități reduse au primit ghiozdane și rechizite, oferite de ATOP și CJ Botoșani.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.
Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Pentru realizarea obiectivului campaniei, astăzi ne-am bucurat de sprijinul Primăriei Comunei Havârna, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna, Școlii Gimnaziale “Ioan Cernat” Havârna și Galiei Hrimiuc, membru ATOP Botoșani.

Informare preventivă!

O clipă de neatenție poate distruge un cămin! De aceea este foarte important să țineți cont de câteva sfaturi simple, dar foarte utile:
✔ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;
✔ înlăturați orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le, cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă;
✔ nu lăsați copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare sau aparate electrice aflate în funcțiune;
✔ țineți copiii departe de locul unde gătiţi – aragaz, sobă;
✔ nu lăsați la îndemâna copiilor vase cu lichid fierbinte.
✅ Exemplul celor mari cu privire la folosirea focului în prezența copiilor contează foarte mult în educarea lor. Pe măsură ce cresc, copiii trebuie învățați cum să utilizeze sursele de foc și cum să se comporte în situații de pericol.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page