CalendarImportant

CALENDAR | Tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe!

În popor, Sf. Gheorghe este “străjer al timpului”, lui îi sunt încredințate cheile vremii și, la porunca sa, se închide și se deschide anotimpul cald. Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sfântul Gheorghe are în cultura populară și atributul de patron al păstorilor.

Tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe

În ajunul acestei sărbători, se spune că fetele nemăritate pot vedea chipul ursitului oglindit într-un vas cu apă de izvor.

În ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de fag sau iarbă verde pentru a avea un an roditor.

Ramurile verzi sunt păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor.

O altă supersiție legată de această sărbătoare spune că de Sfântul Gheorghe nu este bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.

Urzicatul este un alt obicei practicat de Sfântul Gheorghe. Există convingerea că prin urzicat oamenii vor fi mai ageri, mai harnici și sănătoși în anotimpul cald ce urmează să înceapă.

Tot în această zi, o altă superstiție spune că dacă te duci pe malul apei, stai culcat pe burtă și se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.

Sfântul Gheorghe în calendarul creștin

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Capadocia, din părinti creştini, a trăit în secolul al IV-lea în timpul împăratului Diocleţian. Datorită calităţilor sale, ajunge în slujba împăratului, ca militar, şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor, începute în anul 303.

Sfântul Gheorghe îşi mărturiseşte credinţa în Histos şi va fi întemniţat, din cauza convingerilor sale. În încercarea de a-l abate de la credinţa sa, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie, care rămâne ziua sa de prăznuire.

În iconografie, el apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur – ipostază ce ilustrează o legendă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, care era terorizată de un balaur. În unele icoane Sf. Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.

MESAJE de Sfântul Gheorghe 2017, URĂRI de „La mulţi ani” de Sfântul Gheorghe, FELICITĂRI şi SMS-uri de Sfântul Gheorghe pentru cei care îşi sărbătoresc onomastica

În fiecare an, pe 23 aprilie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Peste 900.000 de români, care poartă numele de Gheorghe, Gheorghiţă, George sau Georgeta şi alte nume derivate îşi serbează ziua numelui în această dată.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page