CalendarImportant

CALENDAR | Sfinții mari mucenici Serghie și Vah

Sfinții mucenici Serghie și Vah au trăit în vremea împăratului Maximian (286-305). Chiar dacă erau tineri, împăratul le-a acordat funcții înalte în Școala Centiliilor: Serghie a fost „primicer” (al cărui nume este scris primul pe lista oficial recunoscută a conducătorilor, așadar persoană marcantă, prima înscrisă) și Vah „secundicer” (al doilea într-o castă). Școala Centiliilor, constituită pe vremea lui Dioclețian, a format diviziuni de elită ale armatei române, care îndeplineau ordinele împăratului însuși și funcționau de asemenea în calitate de corp de instruire a ofițerilor. Mai târziu, aceste diviziuni de elită au fost transformate în gardă imperială și detașament de onoare. Serghie și Vah erau creștini în ascuns, căci împăratul era un persecutor al creștinilor. Au fost descoperiți lui Maximian că se închinau lui Hristos, motiv pentru care li s-a cerut să jertfească idolilor. Aceștia, refuzând să aducă jertfe zeilor, au fost lipsiți de însemnele demnității militare, îmbrăcați în haine femeiești și purtați prin cetate, în semn de batjocoră. Pentru că nu au lepădat credința în Hristos nici după această batjocorire, au fost duși în cetatea Varvalisa, spre a fi supuși chinurilor de împăratul Antioh. În drum spre această cetate, li s-a descoperit îngerul și le-a vestit: „Pentru nevoința voastră veți lua cununile biruinței de la Domnul Iisus Hristos, Care va fi alături de voi în suferința voastră, dându-vă ajutorul Său până ce îl veți călca pe vrăjmașul diavol sub picioarele voastre“. În această cetate, Sfântul Vah și-a dat duhul în urma torturilor, iar Sfântul Serghie a fost decapitat.

Ocrotitorii Olteniei
Sfinții mari mucenici Serghie și Vah sunt ocrotitorii Olteniei. Capetele celor doi sfinți au fost aduse în țara noastră de Domnitorul Neagoe Basarab. Ele au fost depuse în Mănăstirea Curtea de Argeș, însă, prin hotărârea Sfântului Sinod, ele au fost aduse în catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, pe 25 octombrie 1949, în vremea IPS Firmilian, mitropolitul Olteniei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page