CALENDAR | Sfinții arhangheli Mihail și Gavriil

Mihail, ce se tâlcuiește „puterea lui Dumnezeu”, este voievodul oștilor cerești si cel dintâi din ceata Sfinților Arhangheli. El poarta sabie de foc si are slujba de a păzi legea lui Dumnezeu si de a birui puterea vrăjmașilor. Când Lucifer a greșit În cer Și au început a cădea mulțime de îngeri, atunci toate puterile cerești tulburându-se, a stat Arhanghelul Mihail in mijloc si a strigat: Să luam aminte! Din clipa aceea a încetat căderea îngerilor, caci toți luând aminte de glasul lui si la greșeala îngerilor rai, au căzut înaintea slavei lui Dumnezeu, preamărind numele Lui. Sf. arhanghel Mihail a făcut multe minuni, iar la sfârșitul veacului, tot el, împreuna cu ceata arhanghelilor, va suna din trâmbița, va scula pe cei morți si va aduna toate limbile la judecata.
Gavriil, ce se tâlcuiește „bărbat-dumnezeu”, este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeiești. El nu mai poarta sabie de foc, ci crin de neîntinata bucurie. El este foarte dulce la vedere si plin de dumnezeiasca blândețe. Pentru aceasta a si fost ales si trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret sa-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieștilor ei părinți Ioachim si Ana. El a vestit in templu Sfântului Zaharia ca soția lui va naște la bătrânețe pe Sfântul Ioan Botezătorul. El a dus vestea cea buna Anei, mama proorocului Samuil. Sfântul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria când petrecea in templu. El i se arata adesea si-i descoperea taine negrăite. Ii aducea hrana îngereasca la Sfânta Sfintelor. El a auzit cel dintâi despre taina întrupării lui Hristos. El a rostit cel dintâi numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfântului Ioan Botezătorul. El a vestit pastorilor ca in Betleem s-a născut Mesia. El a cântat cel dintâi Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pământ pace, intre oameni bunăvoire! (Luca 2, 14). El a descoperit magilor taina întrupării. El a liniștit pe Iosif când voia sa lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit sa fuga in Egipt cu Pruncul si iarăși sa se întoarcă in Nazaret.
Sfinții Arhangheli sunt cei dintâi îngeri mijlocitori intre Dumnezeu si noi oamenii. Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creștine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de lupta icoana Marelui Arhanghel. Sfântul Gavriil este protectorul fecioarelor creștine, al familiei creștine, protectorul mamelor care nasc copii, ca si protectorul copiilor si al călugăritelor iubitoare de feciorie și iubitoare de Hristos.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close