CALENDAR | Sfântul  Voievod Ştefan cel Mare

Măritul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504)  a fost numit de popor: bun, mare şi sfânt. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi; „Mare”, pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, întrucât prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători; „Sfânt”, pentru luptele sale de apărare a întregii creştinătăţi, cât şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi înzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea credincioşilor. Deşi a fost încercat de numeroase suferinţe: rana de la picior căpătată în lupta de la Chilia, moartea a patru copii şi a două soţii, trădarea unor sfetnici şi multe războaie, Voievodul nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în Dumnezeu, ci şi-a purtat crucea vieţii sale cu răbdare creştinească, luptând cu dârzenie şi neîntrecută iscusinţă împotriva duşmanilor ţării şi  ai credinţei. De aceea, istoria mărturiseşte că evlaviosul Ştefan Vodă a trăit nu pentru sine, ci pentru ţara şi credinţa întregului popor. El aducea mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, nu numai atunci când biruia, ci şi atunci când era biruit, fiind pentru noi o pildă de pocăinţă. Fericitul Voievod a luptat pentru apărarea întregii creştinătăţi, chemând la luptă sfântă pe cârmuitorii creştini ai Europei  Ştefan cel Mare şi Sfânt a pus biruinţele în luptele purtate nu seama iscusinţei sale, ci a voii şi puterii lui Dumnezeu. Pentru credinţa şi smerenia sa, Dumnezeu i-a dat putere şi înţelepciune. Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost nu numai un apărător al credinţei creştine în luptele sale cu turcii şi tătarii, ci el a fost şi un mărturisitor al ei prin numărul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grijă, prin înzestrarea lor cu cele necesare slujbelor şi obştei călugărilor, care împleteau rugăciunile de zi şi de noapte cu lucrul mâinilor şi cultura minţii. Ştefan cel Mare şi Sfânt a zidit biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta conştiinţa unităţii de credinţă şi neam. De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult Ortodoxia, a înălţat, înnoit şi înzestrat mai multe biserici şi mănăstiri. Pe toate aceste sfinte lăcaşuri, Ştefan cel Mare le-a înălţat ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele purtate în lupta cu duşmanii creştinătăţii. Ştefan cel Mare şi Sfânt este o icoană de lumină pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locaşuri sfinte şi al celor care luptă pentru apărarea dreptei credinţe şi a patriei.

 

 

Ştefan cel Mare – apărătorul dreptei credinţe

 

  Ctitor de ţară şi păstrător de datini, chipul lui Ştefan cel Mare se ridică peste crestele veacurilor, nimbat de sfinţenie. Şi, cu trecerea vremii, el se arată tot mai netrecător. Este viu, este aievea chipul strălucitor de luceafăr al Marelui Ştefan. Lespezile funerare de la Putna nu I-au putut cuprinde şi nici ţintui pe loc. Ele mărturisesc doar că crugul vieţii lui pământeşti s-a înnădit acolo, pe crugul veşniciei. Pretutindeni de-a lungul şi de-a latul Moldovei, firul vieţii şi al istoriei se toarce din moştenirea lui. Pasul său biruitor, îndrăzneţ şi sigur, s-a imprimat şi îl simţi pe scările cetăţilor, pe drumurile târgurilor şi satelor, pe potecile munţilor şi pe lespezile bisericilor. Sub bolţile sfintelor lui ctitorii mănăstireşti şi bisericeşti, a răsunat glasul rugăciunilor sale, iar din turnurile aceloraşi aşezăminte s-a auzit, de atâtea ori, chemarea lui la oaste, la luptă pentru patrie şi lege. Ecoul tor se aude şi acum. Dragostea de ţară şi destoinicia războinică nu i-au fost egalate decât de evlavia pe care i-o mărturisesc nenumăratele sale ctitorii religioase. îmbinând virtuţile patrio­tice cu o rară vrednicie creştină, Ştefan cel Mare s-a jertfit deopotrivă pentru ţară şi pentru credinţă. Cu înflăcărată dragoste de moşie şi cu nezdruncinată încredere în ajutorul şi oblăduirea cerească, el a înfrânt potrivnicii şi coloşii pe care numai ostile îngereşti le-ar fi putut învinge. La răscruce de veacuri şi de mari vrăjmăşii, lovit de nenumărate şi cumplite suferinţe personale prin pierderea atâtor copii şi a două soţii şi în bătaia valurilor mişcate de avalanşa musulmană, ce se prăvălise de la 1430 -1453 peste sud-estul Europei, Ştefan a stat drept în toate furtunile, nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi a făcut să cadă cu sunet toate potrivniciile care ne ameninţau pământul strămoşesc şi cre­dinţa creştină. Pentru măreţia faptelor sale de apărător al patriei şi al credinţei, poporul român de pretutindeni i-a durat în conştiinţa lui un altar, un monument mai trainic decât toate pietrele şi metalele. Prin acest monument nepieritor, închegat din virtuţile străbunului Ştefan, el a fost ridicat în cinstire deasupra multor chipuri de cuvioşi părinţi şi aşezat în rândurile sfinţilor apărători şi ocrotitori ai dreptei credinţe. Victor Brătulescu, Ştefan cel Mare apărător al dreptei credinţei.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close