CalendarImportant

CALENDAR | Sfântul sfințit mucenic Autonom, episcopul Italiei

În vremea prigoanei lui Dioclețian (284-305), sfântul Autonom era episcop în Italia. Acesta plecă din Italia către părțile asiatice ale Bitiniei, la un loc care se numea Soreoi. Acolo îi aduse pe mulți la credința creștină și le ridică o biserică închinată sfântului arhanghel Mihail. Sfântul Autonom viețuia în casa unui creștin pe nume Cornelie pe care mai întâi îl sfinți preot, iar mai pe urmă episcop. Nu departe de Soreoi era un loc numit Limne în care viețuiau numai păgâni. Sfântul Autonon merse în locul acela și în puțină vreme îi lumină pe mulți cu Evanghelia lui Hristos. Pentru aceasta, păgânii se umplură de mânie și într-o zi năvăliră în Biserica Sfântului arhanghel Mihail din Soreoi în vremea sfintei liturghii și îl junghiară pe sfântul păstor în altar, ucigând încă și mulți creștini aflați în biserică. Aceasta se petrecu în anul 313. În zilele împăratului Constantin, un demnitar de-al său pe nume Severian ridică o biserică pe mormântul sfântului Autonom. După două veacuri de la trecerea sa la odihna cea de sus, sfântul Autonom se arătă unui ostaș pe nume Ioan. Acesta dezgropă cinstitele moaște și le aflară necuprinse de stricăciune și pline de bună mireasmă. Mulți bolnavi aflară tămăduire printr-însele. Sfântul părinte până astăzi de arată cald rugător și izbăvitor tuturor celor ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page