Sfântul Mucenic Eustatie din poporul persan adorator al focului şi înainte de a fi botezat se numea Bgrobandaves. Tatăl şi fraţii săi, slujitori în cultul lui Zoroastru, încercară zadarnic să facă din el un preot păgân. În timpul domniei împăratului georgian Guram Kuropalat (575-600), la vârsta de 30 de ani, el se mută din satul persan Arbuketi (de lângă oraşul Gandrakili) în vechea capitală a Georgiei, cetatea Mtskheta. Îşi câştigă viaţa de zi cu zi lucrând sandale. Sfântul Eustatie începu să se ducă la catedrala din Mtskheta unde slujbele creştine îi umpleau sufletul de bucurie. Arhidiaconul Samuel (viitorul Arhiepiscop Samuel IV, 582-591), remarca inclinaţiile spirituale ale păgânului pers şi îi vorbi despre învăţăturile creştine. Ajungând la credinţa în Hristos, Bgrobandaves a fost luat în calitate de catehumen pe lângă arhidiaconul Samuel. După un anumit timp, când Samuel deveni catolicos (patriarh, la armeni şi la alţi orientali creştini), primi Sfântul Botez cu numele Eustatie. Eustatie s-a căsătorit apoi cu o soţie creştină şi a dus o viaţă pioasă, rodnica în virtute. Perşii care mai trăiau la Mtskheta nu reuşiră să îl readucă pe Sfântul Eustatie la cultul focului şi de aceea l-au convins pe capul perşilor din cetate să îl trimită la Tbilisi la tiranul Arvand-Gubnav, satrap (adică prim-demnitar) al şahului persan Chosroes Nushirvanes. Trimişi la încercare sub ordinul tiranului erau şi alţi perşi împreună cu Sfântul Eustatie care acceptaseră să fie creştinaţi: Gubnak, Bagdad, Panaguznas, Perozav, Zarmi şi Ştefan. Doi dintre ei însă, Bagdad şi Panaguznas, se lepădară de Hristos când fură ameninţaţi cu moartea. Sfântul Eustatie şi ceilalţi mărturisitori ai lui Hristos suferiră cu cinste şase luni de închisoare şi prin mijlocirea catolicosului Samuel IV şi a unui notabil georgian fura eliberaţi. Noul satrap al Persiei, Bezhan-Buzmil (numit la Tbilisi trei ani mai târziu), instigat de foştii duşmani ai Sfântului Eustatie, a dat ordin să fie adus în faţa lui şi îi ceru să se lepede de Hristos şi să se întoarcă la cultul lui Zoroastru. Sfântul Eustatie răspunse cu demnitate: „Poate cineva să îl părăsească pe Făcătorul lumii şi să adore o simplă creatura a Lui? Nu se va întâmpla niciodată! Nici soarele nici luna nici stelele nu sunt Dumnezei, ci Dumnezeu e cel care a făcut soarele să strălucească ziua şi luna cu stelele să strălucească în întunericul nopţii. Focul nu este Dumnezeu, focul este făcut de om şi e stins de om”. Din ordinul satrapului, Sfântului Eustatie i s-a tăiat capul la 29 iulie 589. Înainte de a primi cununa muceniciei, s-a rugat ca după moartea să trupul să îi fie înmormântat creştineşte în cetatea Mtskheta. Pătimitorul a auzul Glasul de sus: „Cu nimic nu vei fi mai prejos celor dintâi mucenici, nici în har nici în tămăduiri. Nu-ţi fă griji pentru trupul tău, va fi după cum îţi doreşti”. Trupul Sfântului Eustatie, aruncat noaptea peste un câmp, a fost adus de Creştini la Mtskheta şi cu mare cinste aşezat de catolicosul Samuel IV sub masă altarului din Svetitskhoveli. Catolicosul Samuel IV a rânduit Prăznuirea lui la 29 iulie, ziua în care sfântul martir s-a săvârşit cu mărire.
